Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecătorul de la Ineu prins luând mită a fost arestat pentru 29 de zile

Publicat in Mediafax, vineri 6 decembrie 2013 ·

Magistratul Aurel Tripa, de la Judecătoria Ineu, judeţul Arad, prins în flagrant după ce a luat mită 300 de euro pentru a interveni într-un dosar, a fost arestat preventiv, vineri, printr-o decizie a Curţii de Apel Timişoara.

Decizia curţii nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la instanţa supremă.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Timişoara au dispus joi reţinerea pentru 24 de ore a magistratului Aurel Ştefan Tripa, de la Judecătoria Ineu, judeţul Arad, pentru trafic de influenţă.

Potrivit DNA, în cursul zilei de marţi, judecătorul Aurel Tripa a cerut unei persoane suma de 600 de euro. El a primit un avans de 500 de lei şi 200 de euro, lăsând să se înţeleagă că ar putea interveni pe lângă un judecător de la Tribunalul Arad. În urma intervenţiei sale, ar fi urmat să fie admis un recurs care ar fi dat câştig de cauză cumpărătorului de influenţă, într-un proces privind o suprafaţă de teren cu privire la care acesta era direct interesat.

Joi, magistratul de la Judecătoria Ineu a primit de la aceeaşi persoană diferenţa de 300 de euro şi un telefon mobil performant, moment în care el a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie.

Magistratul este urmărit penal pentru trafic de influenţă. El a fost monitorizat de lucrătorii SRI din Arad timp de mai multe luni.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat, joi, reţinerea şi arestărea preventivă a magistratului Aurel Tripa.

Preşedintele Judecătoriei Ineu, Mariana Luciu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că, printre dosarele judecate de Aurel Tripa, unul se referea la restituirile de terenuri şi păduri în extravilanul satului Nadăş, acolo unde oamenii au rămas fără terenuri pentru că instanţa din Ineu a atribuit aproape toate suprafeţele unei singure familii.

Mariana Luciu a declara

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina

HotNews acum 12 minute
Statele Unite acuză Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice (CIAC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat dat publicităţii miercuri, noteaz

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 9 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 7 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 7 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 12 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 6 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 13 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 10 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°