Milk e un film despre viaţa primului activist gay care a obţinut o funcţie de conducere în administraţia americană. Joi, filmul a fost de două ori în atenţia publicului avizat din România: a obţinut opt nominalizări la premiile Oscar şi a primit rating 18 de la CNC, fiind interzis minorilor.
Sunt multe filme care primesc rating 18, iar decizia nu deranjează pe nimeni. De altfel, nici nu-mi imaginez că tinerii sunt alungaţi de la intrarea în cinematograf, în cazul în care vor să vadă un film cu un astfel de rating. E prea mare nevoia de încasări pentru cinematografe, ca să fie respectată cu stricteţe această restricţie. Dar decizia e mai degrabă una despre mentalităţi şi e împotriva ideii acestui film.
În noiembrie am lucrat pentru prima publicaţie dedicată cititorilor gay care s-a distribuit mass market, la chioşcuri, în acest caz cu revista Tabu. Ca să fim siguri că scriem despre lumea gay cu cuvintele cele mai potrivite, prezentând nuanţele emoţiilor lor, am inclus în echipă câţiva dintre cei mai rafinaţi reprezentanţi ai comunităţii gay din Bucureşti.
A fost un prilej să înţeleg lucruri la care nici nu mă gândisem. Nu conştientizasem niciodată până la întâlnirea cu Tudor Kovacs, managerul programului “Eu sunt. Tu?” cât de importante sunt într-o relaţie gesturile mărunte prin care-ţi exprimi afecţiunea în public. Mi s-a cuvenit întotdeauna să mă ţin de mână cu iubitul meu pe stradă, să-l îmbrăţişez şi chiar să-l sărut. Am amintiri cu gesturi care se amestecă în parfumuri de străzi, cu priviri ale altor oameni, cu praf, soare sau picături de ploaie. Nu m-am gândit că ele sunt ca mortarul dintre cărămizile care construiau relaţia mea. Tudor mi-a explicat cum se erodează o relaţie gay, pentru că e nevoită să se desfăşoare mai ales în interiorul pereţilor unei case şi am văzut cu alţi ochi toate gesturile mărunte de care mă b