FINANCIAL TIMES
* SEC dă în judecată un consilier şi un judecător din Spania
Autoritatea de reglementare a pieţei valorilor mobiliare din SUA a depistat noi cazuri de insider trading ce au avut loc înainte să eşueze oferta de preluare lansată de BHP Billiton pentru PotashCorp, depunând o plângere în care acuză de fraudă un fost consilier al directorui executiv al Banco Santander şi un fost judecător spaniol.
Comisia de Valori Mobiliare l-a acţionat în judecată pe Cedric Canas Maillard, cetăţean spaniol, fost consilier al directorului executiv al Santander, şi pe Julio Marin Ugedo, un fost judecător în Spania, pentru că ar fi obţinut profituri ilegale de 1 milion de dolari din tranzacţii în baza planului de preluare menţionat.
* Grupul EADS va fi redenumit Airbus
Grupul aerospaţial european EADS îşi va schimba numele în Airbus şi îşi va uni diviziile de apărare într-o singură entitate, într-un plan de restructurare conceput pentru simplificarea structurii sale multinaţionale.
* Rezultatele Volkswagen bat aşteptările
Rezultatele trimestriale ale Volkswagen au depăşit aşteptările, chiar dacă profitul operaţional obţinut de compania auto în semestrul întâi a scăzut, reflectând condiţiile dure de pe piaţa auro din Europa.
În trimestrul al doilea, câştigul operaţional al companiei a fost de 3,4 miliarde euro, în timp ce analiştii estimau 3,1 miliarde euro.
WALL STREET JOURNAL
* Peugeot a obţinut aprobarea pentru ajutorul de stat
Uniunea Europeană şi-a dat ieri aprobarea pentru o garanţie financiară din partea statului francez destinată diviziei bancare a PSA Peugeot Citroen, spunând că ajutorul este esenţial pentru susţinerea producătorului auto.
* EDF începe să se retragă din sectorul nuclear al SUA
Grupul Electricité de France SA a semnat un contract cu partenerul său din SUA Exelon Corp, marcâ