Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alte 21 de persoane, la spital după o petrecere la localul unde zeci de elevi au făcut toxiinfecţie

Publicat in Mediafax, sâmbătă 15 iunie 2013 ·

Alte 21 de persoane, între care opt copii, au ajuns la spital, vineri noapte, cu simptome de toxiinfecţie alimentară, după ce au participat la un botez organizat la acelaşi restaurant din Satu Mare unde peste 70 de elevi şi profesori s-au îmbolnăvit cu o zi în urmă, după ce au fost la banchet.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean din Satu Mare, Constantin Demian, a declarat, sâmbătă dimineaţă, că în cursul nopţii 21 de persoane au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe cu simptome de toxiinfecţie alimentară, după ce au mâncat la restaurantul din oraş unde a fost organizat banchetul în urma căruia 70 de elevi şi profesori au făcut toxiinfecţii alimentare.

El a precizat că 8 din cele 21 de persoane sunt copii.

"Au fost aduse cu ambulanţele 21 de persoane, între care opt copii, cu o simptomatologie mai uşoară: dureri abdominale, greţuri, vărsături. S-a propus internarea tuturor pacienţilor, însă mare parte au refuzat spitalizarea. În prezent mai sunt internate şase persoane, trei adulţi şi trei copii, care au fost transferate la Spitalul de Boli Infecţioase", a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean din Satu Mare.

El a mai spus că toate cele 21 de persoane au participat la un botez organizat la acelaşi restaurant, dar într-o altă sală, sala unde fusese organizat banchetul fiind închisă de către autorităţi. La petrecerea de botez au luat parte 80 de persoane, a mai precizat Demian.

Peste 70 de elevi de clasa a VIII-a şi profesori de la o şcoală din Satu Mare au ajuns la spital, în noaptea de joi spre vineri, cu simptome de toxiinfecţie alimentară, după ce au participat la banchetul de absolvire organizat la un restaurant din oraş.

Pacienţii au fost externaţi pe parcursul zilei de vineri, ultimele 25 de persoane plecând acasă vineri după-amiază.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Satu Mare, Constan

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 5 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°