Purtătoarea de cuvânt de la MAE, Doris Mircea, i-a însoţit pe William Brânză şi pe Elena Udrea la întâlniri politice ale PDL în Spania, fapt ce contravine legii corpului diplomatic. Dezvăluirea a fost făcută în ediţia de miercuri seară a emisiunii Sinteza zilei, de la Antena 3.
Altfel spus, un diplomat din Ministerul Afacerilor Externe - care este şi director general de comunicare şi purtător de cuvânt al MAE - este implicat direct în activităţi politice, fapt ce contravine legii.
Potrivit statutului Corpului diplomatic şi consular al României, "membrii Corpului diplomatic şi consular al ţării, cu excepţia ministrului de Externe, a secretarilor de stat şi a subsecretarilor de stat, au obligaţia ca, în exercitarea atribuţiilor ce le revin, să se abţină de la manifestarea în public a convingerilor lor poltice".
Doris Mircea, William Brânză şi Elena Udrea au participat împreună la activităţi politice în Spania, iar imaginile sunt postate pe pagina de internet a parlamentarului PDL William Brânză şi pe contul său de Facebook.
Echipa de la Sinteza zilei a încercat s-o contacteze pe Doris Mircea în timpul emisiunii de miercuri, însă diplomatul nu a răspuns la telefon.
Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe, primit pe adresa de email a redacţiei în data de 22 martie a.c., directorul general Theodora Mircea s-a aflat în delegaţie oficială în Spania, la Madrid, în perioada 9-11 martie 2012, pentru a participa la cea de-a VI-a ediţie a Conferinţei "Şanse egale într-o Europă unită", la invitaţia Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, în calitate de organizator.
„Precizăm că prezenţa doamnei Mircea în Spania nu coincide cu perioada deplasării efectuate de doamna Elena Udrea în Peninsula Iberică, aşa cum aţi prezentat în cadrul emisiunii“, se arată în comunicatul MAE.
Conform sursei