Poti vorbi despre dragoste fiind misogin? Poti. Nu-i asa? La iubire toata lumea se pricepe. Ar trebui sa fim mai prudenti. Mihai Eminescu se intreba intr-un poem pe buna dreptate: "Ce e amorul?". Raspunsul lui ramane evaziv, cata vreme nu defineste la propriu iubirea, ci afirma ca este "un lung prilej pentru durere". Dar ce semnifica prilejul insusi nu spune. Se referea pesemne la iubirea neimpartasita. Dar, impartasita sau nu, iubirea este greu - imposibil, poate - de definit. Poetii o canta, o lauda si o proclama ca forta care misca stelele si Soarele. Cu toate acestea, ce este cu adevarat iubirea inca nu stim. In orice caz, este mai mult decat simplul erotism (asta o spunea si Eminescu in alt loc). Cu erotismul ea este intr-o stransa legatura, dar nu e totuna cu el. Nu formulez catusi de putin un paradox daca afirm ca iubirea este un afect destul de recent si destul de rar. Mult mai rar decat ne inchipuim si decat avem curajul sa recunoastem, cand ramanem singuri cu noi insine. Iubirea este o inventie tarziu-medievala, desi poetii antici ne-au lasat poemul Ars amatoria (adica Mestesugul iubirii) si alte scrieri licentioase. Sa ne gandim, de exemplu, la romanul lui Apuleius Magarul de aur. Anticii priveau frust "iubirea", nu se sfiau de sex si de nuditate si faceau mare haz pe seama lor. Pentru ei iubirea era ceva superficial, aleatoriu si iute trecator. Era un soi de aprindere a sangelui si nervilor, o arsita trupeasca, o afectiune feminina si neserioasa. Barbatul trebuie sa mearga la razboi si sa lase mofturile amorului in seama femeilor si a matroanelor din Efes. Iubirea tinea de slabiciune si nu merita sa fii serios, cand vorbeai despre ea. Teologii crestini au fost cu totii mizantropi. Ei au deosebit cu grija intre iubirea erotica si iubirea agapica. Latinii au numit-o pe cea din urma charitas. Iubirea erotica e ceva rusinos si nedemn. Iubirea-agape inseamna,