Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şefii toxici ne bagă în groapă

Publicat in Adevarul, duminică 17 iunie 2012 ·

Jumătate din angajaţii din România sunt stresaţi la serviciu, motiv pentru care ei îşi pun sănătatea fizică şi psihică în pericol, spun specialiştii.

Criteriile primordiale ale angajaţilor în ceea ce priveşte alegerea unui loc de muncă sunt salariul oferit şi prestigiul firmei în cadrul căreia îşi vor desfăşura activitatea. „Când vine vorba despre demisie însă, studiile arată că angajaţii fac acest pas din cauza relaţiei cu şeful", spune Eduard Ezeanu, consilier în carieră. Există şi o categorie de persoane care tolerează o perioadă îndelungată tratamentele neadecvate ale şefilor. În aceste cazuri, atitudinea şefilor, mai ales a celor toxici, le poate afecta serios viaţa angajaţilor.

„Vede numai defecte"

Psihologii spun că şefii toxici sunt cei care induc frica. „Un şef toxic te face să te simţi inutil, tolerat la locul de muncă. De asemenea, un astfel de şef poate fi şi unul care îţi neagă explicit şi/sau implicit valoarea profesională şi nu numai. O asemenea persoană te stresează prin sarcini prea multe pe care le vrea rezolvate într-un timp inacceptabil de scurt, care vrea să fi rezolvat problema ieri, deşi el ţi-a semnalat problema astăzi, te hărţuieşte cu sarcini care nu cad în atribuţiile tale, dar pe care vrea să le faci doar tu şi nimeni altcineva. Un şef toxic îţi vede defectele, dar niciodată calităţile, te foloseşte la maximum, dar nu te valorizează niciodată, ci, din contră, încearcă să-ţi demonstreze cât de inutil şi lipsit de valoare eşti", explică Silvia Ungureanu, psiholog din Bucureşti.

Risc crescut de depresie

Pe termen lung, activitatea profesională desfăşurată în condiţii de stres cauzate de existenţa unui superior ierarhic toxic generează conflicte interioare şi poate determina apariţia atacurilor de panică, irascibilităţii şi, de multe ori, dezechilibrelor în plan psihic. „Mai devreme sau mai tâ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum 2 ore
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 3 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 3 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Proiect de lege Camera Deputaţilor a adoptat proiectul care asigură reprezentarea minorităților în CNSAS

Ziua Constanta acum 33 minute
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi, cu 189 de voturi "pentru" şi 54 "împotrivă", un proiect legislativ care modifică articolul 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 în sensul asigurării reprezentării minorităţilor naţionale în

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum o ora
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Statul ar putea să compenseze datoriile fiscale ale întreprinderilor cu sumele neplătite pentru concediile medicale - proiect de lege

HotNews acum o ora
Un proiect de lege, depus marți la Senat, propune crearea unui nou mecansim financiar care să permită statului să compenseze datoriile fiscale ale firmelor cu sumele neplătite către aceştia reprezentând concediile medicale. Inițiativa legislativă ap

Emanuel Ungureanu îl acuză pe Alexandru Rafila că pregăteşte „un nou tun de consultanţă cu OMS”, de milioane de euro, și îi cere lui Ciolacu demiterea ministrului

HotNews acum o ora
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a afirmat marți că ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a pregătit „zilele acestea, în tăcere absolută, un nou tun financiar de consultanţă” cu foștii săi colaboratori de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, acuzându

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

Vremea

București
acum

23°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°