Mii de oameni pe plaja de la Vama Veche ascultau o voce de înger care-şi ducea până la capăt lupta, undeva în luna august a anului trecut. Îşi dorise cu o îndârjire fabuloasă să ajungă pe acea scenă de la Vama Veche, la festivalul pe care îl purta în suflet ca pe-o comoară, Folk You. Se împlineşte un an de când Tatiana Stepa, îngerul cu patru aripi despre care vorbeam, a zburat spre alte zări din care durerea lipseşte cu desăvârşire.
Am cunoscut-o pe Tatiana Stepa. O bucurie pe care n-am împărtăşit-o multora, pentru că-mi doream să o păstrez neatinsă. Mi-amintesc de mesajele pe care i le lăsam, ştiind că este în spital, rugând-o să-mi acorde câteva cuvinte despre un coleg căruia Jurnalul Naţional îi dedica o ediţie de colecţie. De răspunsul ei prompt, de vorbele ei atât de frumoase despre un prieten bun şi drag. Am păstrat cu sfinţenie mesajele de atunci în telefon. Dreaptă, directă, demnă, distinsă, frumoasă, o pădure care nu s-a lăsat niciodată doborâtă, chiar dacă toţi copacii i-au fost tăiaţi. Mai presus de orice pentru ea era demnitatea. Nu aş fi crezut că eu voi fi cea care va rosti la înmormântarea ei câteva cuvinte din partea ziarului. Aş fi izbucnit în lacrimi amare, dar de undeva, de sus, Tatiana le-a oprit, nu le-a lăsat să cadă. Plânsese ea şi pentru mine, demult pe perna ei, lacrimi prea multe şi prea cumplite la gust. Pe un om îl descoperi cu adevărat cunoscându-i prietenii. Cei care i-au stat alături Tatianei au fost puţini, dar au reprezentat rădăcinile ei. Cu ajutorul lor seva a ajuns până la Tatiana şi a hrănit-o sufleteşte, oferindu-i putere. Acesta este secretul vieţii, să înduri cu tărie tot şi toate, dar să-ţi păstrezi dreaptă coloana. Tatiana a reprezentat un exemplu pentru mulţi dintre noi, stârnind admiraţie şi respect. Lupta ei era lupta noastră, căci, deşi nimeni nu-i spunea, toţi îi ţineau pumnii strânşi ca să răzba