Cea mai bine cotată româncă din clasamentul WTA s-a calificat în turul doi la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului. Locul 44 în clasamentul WTA, Sorana Cârstea speră să ajungă cât mai sus la Australian Open
Sorana Cârstea s-a impus, astăzi, în runda inaugurală a Australian Open, în faţa australiencei Olivia Rogowska, într-un meci care a durat o oră şi 41 de minute. Cârstea a câştigat primul set, scor 6-3, jucătoarea din ţara gazdă a echilibrat situaţia în cel de-al doilea, 6-2, iar în decisiv Sorana a câştigat tot cu 6-2, asigurându-şi trecerea în faza următoare a competiţiei, unde va da piept cu rusoaica Alysia Kleibanova, cap de serie numărul 27.
Cârstea este singura româncă rămasă în cursă la simplu feminin, după ce Monica Niculescu şi Edina Gallovits au fost şi ele eliminate, la o zi după ce Alexandra Dulgheru şi Ioana Raluca Olaru au părăsit competiţia în runda inaugurală.
Niculescu a fost învinsă de sârboaica Jelena Jankovic, favorita nr.8, scor 6-4, 6-0.
Gallovits a pierdut tot în două seturi în faţa rusoaicei Nadia Petrova, scor 3-6, 4-6. Cea mai bine cotată româncă din clasamentul WTA s-a calificat în turul doi la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului. Locul 44 în clasamentul WTA, Sorana Cârstea speră să ajungă cât mai sus la Australian Open
Sorana Cârstea s-a impus, astăzi, în runda inaugurală a Australian Open, în faţa australiencei Olivia Rogowska, într-un meci care a durat o oră şi 41 de minute. Cârstea a câştigat primul set, scor 6-3, jucătoarea din ţara gazdă a echilibrat situaţia în cel de-al doilea, 6-2, iar în decisiv Sorana a câştigat tot cu 6-2, asigurându-şi trecerea în faza următoare a competiţiei, unde va da piept cu rusoaica Alysia Kleibanova, cap de serie numărul 27.
Cârstea este singura româncă rămasă în cursă la simplu feminin, după ce Monica Niculescu şi Edina Gallovi