"Deci, consider ca ceea ce i se intampla senatorului Voicu este un abuz, este un atac la democratie. Orice proces penal impotriva sa va trebui sa inceteze; mai mult, reteaua sa va trebui sa fie protejata, eventual chiar prin lege". Da, am pornit articolul cu concluzia. O sa spuneti ca fie fac o gluma foarte proasta, fie fac o propunere revoltator de absurda. Nu e o gluma; haideti sa vedem care e ipoteza pe care am redus-o la absurdul enuntat mai sus, scrie Doc, pe blogul lui.
Am sa incep printr-o clarificare. Vorbeam in articolul trecut despre “partid-stat” si despre un anumit cliseu, o afirmatie care e considerata adevarata doar pe baza repetitiei, fara ca temeiurile ei sa fie verificate. Ma grabesc sa spun ca nu consider ca sintagma de “partid-stat” este un cliseu, ci contextul in care aceasta e aplicata, inclusiv in articolul de la care pornisem discutia.
Ma intrebam in concluzia de acolo pe ce motiv e acuzat PDL ca e “partid-stat” in conditiile in care, in toate privintele relevante pentru sintagma, comparatia intre el si PSD 2000 - 2004 nu sta in picioare. Exista insa o comparatie care sta in picioare; raspunsul vine si din articol si din destule comentarii, PDL e “partid-stat” pentru ca, citez, “nu imparte puterea”.
Acesta e cliseul: democratia, prin opozitie la un sistem de tip “partid-stat”, presupune impartirea puterii.
As putea sa-i demonstrez imediat falsitatea la modul empiric, cum am facut si in articolul trecut: nici statele de al caror caracter democratic niciun om rezonabil nu se poate indoi nu au un sistem formal de “impartire a puterii”. Laburistii britanici sunt la putere, singuri, de 13 ani; nimeni nu stiu sa-i fi acuzat ca sunt partid-stat. Si Administratia si Congresul american sunt controlate de democrati, nimeni n-a spus ca din pricina asta US a incetat sa mai fie o democratie. Nu cred ca vreun lider seri
