Adevarul.ro vă prezintă, începând cu data de 15 iunie, 14 documentare istorice despre armata germană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Documentarele vor fi difuzate, în ritm de unul pe săptămână, integral pe site-ul www.adevarul.ro şi parţial pe www.historia.ro. Toate documentarele vor fi prefaţate de scurte interviuri cu istorici renumiţi din România.
Pe parcursul a 14 săptămâni, adevarul.ro vă va „introduce" în baza secretă a lui Hitler de la Peenemunde sau în culisele celui de-al Doilea Război Mondial unde veţi privi prin ochii unui ofiţer din armata imperială germană, care a ajuns să lupte în cadrul Wehrmachtului.
De asemenea, veţi afla cum terorizau „haitele" de submarine germane convoaiele aliaţilor, modul în care a pierdut Luftwaffe supremaţia aeriană în „Bătalia pentru Anglia" şi cum conducea Hitler „cea mai buna armată din istoria lumii".
Site-ul „Adevărul" va mai oferi cititorilor săi „Arhiva privată de filme a Evei Braun" şi informaţii despre cum au reuşit englezii să scufunde cuirasatul Bismarck, mândria marinei germane.
Veţi înţelege astfel, impactul propagandei naziste asupra tinerilor din Germania şi veţi asista la „transformarea" Berlinului în capitala celui de-al Treilea Reich. Începând de marţi, 15 iunie, numai pe site-ul www.adevarul.ro veţi găsi o serie de documentare de excepţie despre armata germană şi despre cel de-al Doilea Război Mondial, analize şi comentarii ale unor istorici.
Primul documentar din seria "Al doilea război mondial, aşa cum l-au văzut germanii": Istoria panzerelor 1914 - 1945 / Click pe poza de mai jos pentru a vedea documentarul!