Un cunoscut profesor american a petrecut mai bine de un deceniu călătorind prin toată America pentru a documenta cazurile extraordinare ale unor copii care susțin că s-au reîncarnat. De la un băiețel de trei ani care spune că este legendarul jucător de golf Bobby Jones și până la un altul care susține că a fost pilot militar în al timpul celui de-al Doilea Război Mondial, profesorul american a adunat toate aceste povești într-o carte numită "Întoarcerea la viață: Cazurile extraordinare ale copiilor care își amintesc viețile anterioare", relatează Daily Mail.
"Lumea chiar nu funcționează așa cum credem noi. Cazurile pe care le-am examinat nu pot fi explicate pe baza principiilor după care credem noi că funcționează lumea", explică profesorul Tucker, adăugând că, de obicei, copiii cu care a intrat în contact au început să aibă amintiri despre viețile lor anterioare la vârste foarte fragede.
Folosind o serie de metode științifice foarte stricte, profesorul american compară amintirile pe care le au copii cu detalii amănunțite despre viețile celor decedați. Nu de puține ori, au mers împreună în locurile natale ale celor care s-ar fi reîncarnat, încercând chiar să ia legătura cu rudele celor decedați.
Potrivit profesorului american, patru dintre cazurile pe care le-a cercetat se evidențiază detașat și, deși nu are dovezi clare că acei copii ar fi trăit în alte vremuri, nicio altă ipoteză nu oferă explicații mai clare privind povestea acestor micuți.
Băiatul care crede că a fost un mare jucător de golf
Primul caz este cel al unui băiat de șapte ani din California, care, la vârsta de trei ani, în timp ce se uita la un program de golf, vede un clip cu Bobby Jones (cel mai bun jucător de golf din anii 1930) și îi spune tatălui său că el este Boobby Jones. Uimit de reacțiile fiului său, tatăl decide să-l supună unui test: îi arată mai multe fotografii c