Am în faţă două documente. Primul este emis de către Biroul Electoral de Circumscripţie Alba şi conţine rezultatele referendumului judeţean parţial pentru repornirea mineritului în Munţii Apuseni, care a fost organizat o dată cu alegerile parlamentare în 35 de localităţi din nord-vestul judeţului. Aflăm că s-au prezentat la vot 43,2% din cetăţenii cu drept de vot, iar dintre aceştia 62,4% au votat „Da". Cu alte cuvinte, 27% din electorat au susţinut ideea promovată de către cei care au iniţiat consultarea populară. Participarea fiind sub 50%, referendumul a fost invalidat.

Celălalt document este un „Memoriu privind crearea de locuri de muncă prin reluarea mineritului în Munţii Apuseni şi în special la Roşia Montană", adresat preşedintelui României, Parlamentului şi Guvernului; este semnat de primarii din 28 din cele 35 de localităţi în care s-a organizat referendumul şi însuşit la 27 decembrie 2012 de Consiliul Judeţean Alba. (De menţionat că memoriul respectiv nu figurează nici pe ordinea de zi, nici în minuta şedinţei de consiliu din 27 decembrie.) În cuprins se reia binecunoscuta argumentaţie promovată de Roşia Montană Gold Corporation, fără a se pomeni nici un cuvinţel despre contraar-gumentele organizaţiilor care se opun proiectului de exploatare cu cianuri a minereului aurifer.

Ar putea fi dreptul domniilor lor de a-şi exprima propria opinie într-o problemă, dacă nu ar invoca statutul de primari aleşi. Acest statut îi obligă la a-i reprezenta pe toţi membrii comunităţilor pe care le conduc, inclusiv pe cei care formează organizaţia Albur-nus Maior şi care, în general, se opun proiectului RMGC. Limitele bunului simţ sunt depăşite atunci când în memoriu se invocă faptul că „referendumul a arătat că oamenii vor minerit". Cu alte cuvinte, a fost invalidat, dar a dovedit voinţa oamenilor! Cum s-a ajuns la acest sofism? Simulacrul de raţionamen