Minciunile a doi spioni irakieni au stat la baza acuzaţiilor că fostul lider Saddam Hussein avea arme de distrugere în masă. De altfel, acesta a şi fost motivul pentru care Marea Britanie şi SUA au descis să atace Irakul. Dar oare câtă acurateţe au avut aceste informaţii şi cum au influenţat ele soarta unui conflict iniment, se întreabă jurnaliştii britanici de la BBC.

Cu şase luni înainte ca trupele britanice să invadeze Irakul, prim-ministul de atunci, Tony Blair, îşi avertiza concetăţenii despre ameninţarea armelor de distrugere în masă pe care Saddam Hussein le avea. „Programul de fabricare a armelor de distrugere în masă nu s-a închis. Încă funcţionează şi la acest moment“, declara Blair, bazându-se pe informaţiile furnizate de serviciile secrete MI6 pentru a justifica războiul.

În aceeaşi zi de 24 septembrie 2002, guvernul şi-a publicat controversatul dosar cu informaţii privind armele de distrugere în masă deţinute de liderul irakian. Destinat publicului, dosarul conţinea o prefaţă scrisă chiar de Tony Blair, în care îşi asigura cititorii că Saddam Hussein a continuat să producă arme de distrugere în masă „fără îndoială“.

Dar existau îndoieli, iar în dosar nu se specifica acest lucru.

Eşecul serviciilor secrete

Multe dintre informaţiile-cheie invocate de Marea Britanie şi de Casa Albă erau bazate pe date fabricate şi minciuni. „Ceea ce părea a fi aur în ceea ce priveşte informaţiile obţinute de serviciile secrete s-a dovedit a fi aurul proştilor, pentru că semăna cu aurul, dar nu era“, spune generalul Mike Jackson, fostul şef al armatei britanice.

Cel mai cunoscut spion care a păcălit lumea a fost dezertorul irakian Ahmed Alwan al-Janabi. Informaţiile fabricate de el şi minciunile sale au fost o parte esenţială pe care serviciile secrete s-au bazat pentru a justifica acest război. Astfel, aceste