În urmă cu aproape 3 luni, la început de iunie, am primit un telefon de la Costi Stan. Îmi propunea să editez la Tracus Arte un volum de memorii. L-am rugat să mi-l trimită pe mail, să văd despre ce e vorba şi să discutăm apoi despre editare. L-am sunat după trei zile şi i-am propus să-l scoatem în toamnă. Cu această ocazie l-am rugat să prezinte romanul Fetele Nikas al Monicăi Săvulescu Voudouri pe care-l citise şi mi-a zis că i-a plăcut. La lansarea de carte nu a venit. M-a sunat în dimineaţa acelei zile şi mi-a spus că e bolnav, că analizele au ieşit prost. Am decis să editez volumul lui mai repede. Şi primele exemplare din Confesiuni fără glorie le-a văzut, i-a mulţumit redactorului de carte Ioan Es. Pop şi mi-a telefonat să-mi mulţumească şi mie şi să-mi spună că în septembrie, după tratamentul din străinătate, o să facem lansări etc. Nu a fost să fie aşa. Aşa cum nu aş fi dorit să scriu acest text. În ultimii trei ani, au cam murit oameni deosebiţi în jurul meu: un frate, trei scriitori şi un neprieten, cum îi plăcea să se alinte lui Alexandru Chira. Cu fiecare dintre ei aveam cîte un proiect. Volumul lui Augustin Frăţilă, Vine cineva, a apărut la o săptămînă după ce a murit. Al lui Mircea Ghiţulescu, Mari autori pe scenă, după două luni. Viaţa cărţii lui Costi Stan începe în această toamnă, fără autorul ei. Lansarea va fi, ca şi la ceilalţi doi, probabil, un parastas. Nu pot să spun că am fost un prieten apropiat al lui Costi. Nu cred că pot să spună mulţi acest lucru. În Confesiuni fără glorie vorbeşte despre prietenie şi amiciţie, dar nu se referă la persoane anume. Mai degrabă, straniu pentru cei care l-au cunoscut, vorbeşte despre avantajele, bucuriile şi realizările singurătăţii. Despre lumea literară, politică, jurnalistică. în care a fost extrem de prezent după ’90 are păreri destul de negative. Prietenia era ceva sacru pentru el. Amici avea dest