DECIZIE l Ministrul Berceanu nu vrea să mai vadă pe drumurile naţionale camioane încărcate cu 60 de tone şi a cerut eliminarea autorizaţiilor speciale
Ministrul Radu Berceanu le-a cerut directorilor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) să elimine autorizaţiile speciale de transport, care permit supraîncărcarea camioanelor. "Ministrul Berceanu a avut azi (ieri-n.r) o şedinţă cu directorii CNADNR, cărora le-a cerut ca până diseară să vină cu un proiect care să elimine în totalitate autorizaţiile speciale de transport, pentru că multe firme obţin aceste documente şi circulă legal cu basculantele încărcate cu 60 de tone, în loc de 40 de tone cât este greutatea maximă admisă", au declarat surse ministeriale, citate de Mediafax.
Berceanu a criticat în repetate rânduri firmele care circulă cu camioanele încărcate peste 40 de tone, spunând că acestea contribuie la distrugerea infrastructurii rutiere, şi a propus chiar confiscarea autovehiculelor depistate în această situaţie. "Salutăm această măsură, care poate fi pusă în practică foarte simplu dacă există voinţă politică. Noi am cerut de ani de zile o asemenea modificare a legislaţiei. Dacă se va realiza, nu va mai fi nevoie de autorizaţii decât pentru transporturile agabaritice", a declarat pentru Gândul preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), Augustin Hagiu. (A. B.)
DECIZIE l Ministrul Berceanu nu vrea să mai vadă pe drumurile naţionale camioane încărcate cu 60 de tone şi a cerut eliminarea autorizaţiilor speciale
Ministrul Radu Berceanu le-a cerut directorilor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) să elimine autorizaţiile speciale de transport, care permit supraîncărcarea camioanelor. "Ministrul Berceanu a avut azi (ieri-n.r) o şedinţă cu directorii CNADNR, cărora le-a cerut ca până diseară să vi