Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luigi Gratton: „90% din produsele de raft ne atacă prin zahăr“

Publicat in Adevarul, luni 8 iunie 2009 ·

Nutriţionistul fotbalistului David Beckham spune că zahărul dă senzaţia de somnolenţă şi produce obezitate. El recomandă în schimb un regim alimentar sănătos, care trebuie să fie bazat pe proteine. Exerciţiile fizice executate în fiecare zi şi alimentaţia formată din carne slabă, legume şi fructe ne scapă de boli şi ne ajută să avem un corp de invidiat. Adevărul: Cum ar trebui să arate un meniu zilnic pentru a ne menţine mereu în formă?

Luigi Gratton: Oamenii obişnuiţi ar trebui să încerce să nu mai mănânce după orele 20.00. Sportivii, în schimb, pot mânca oricând pentru că ei au arderile foarte rapide.

Pentru a fi în formă tot timpul oamenii ar trebui să mănânce astfel, în fiecare zi: la ora 7.00 dimineaţa, micul dejun, format din foarte multe proteine, la ora 10.00 trebuie luată o gustare, eventual un baton proteic, iar prânzul trebuie mâncat la ora 13.00. După-amiaza, la ora 16.00 se mai poate mânca o gustare, iar seara, la ora 19.00 trebuie luată cina.

Dumneavoastră aveţi un corp de sportiv. Cum vă întreţineţi?

În fiecare dimineaţă fac foarte mult sport. Înainte de a începe execiţiile fizice beau un shake „Formula 1“, care conţine foarte multe proteine. Eu am 100 de kilograme şi am nevoie de 150 de grame de proteine pe zi. Din meniul zilnic, micul dejun este cel mai important. Dimineaţa mănânc două ouă şi fructe.

La prânz mănânc o salată mare şi peşte, iar cina este formată din foarte multe legume şi puţină carne. Un meniu asemănător îl recomand tuturor celor care vor să fie sănătoşi şi să arate bine. Trebuie ţinut cont mereu de aportul zilnic de proteine.

Câte proteine trebuie să consumăm pe zi?

Pentru atleţi, este indicat să acumuleze zilnic aproximativ 18 grame de proteine la fiecare kilogram de masă corporală. O femeie normală, care are 60 de kilogr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 6 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 6 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 6 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 7 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 6 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 6 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 6 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 6 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 8 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°