Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Recunoaştere: Cinci distincţii pentru pianiştii Târgoviştei

Publicat in Adevarul, marți 1 martie 2011 · ·

Florin Bârlog - 5 ani şi Codruţ Emil Dore - 7 ani s-au întors de la Festivalul Naţional „Prietenii Muzicii – Pro Piano”, organizat la Cluj, cu cele mai importante premii ale celei de-a patra ediţii, impresionând juriul cu partiturile interpretate.

„Dacă mai erau premii de dat, probabil le luam şi pe acelea. Competiţia a fost una foarte strânsă, fiind înscrişi peste 200 de participanţi din toată ţara. Recunosc, muncim foarte mult. Deşi ei sunt foarte mici, repetăm şi patru ore pe zi”, mărturiseşte Andreea Andrei, profesorul-instructor.

Au descoperit pianul de puţin timp

Stăpân pe sine, Florinel ne-a declarat că nu a avut deloc emoţii, chiar dacă a fost primul său concurs. „Iau lecţii de pian de 5 luni. Mi-a plăcut din prima clipă”, mărturiseşte micuţul. Mândră de performanţa fiului, mama recunoaşte că nu a stat la fel de calmă în sală, printre spectatori.

„Sesizasem de mai mult timp că are ureche muzicală, că manifestă o atitudine aparte faţă de muzică şi am zis că este păcat să nu încercăm”, spune Mădălina Bârlog.

Pentru Codruţ Emil Dore, Festivalul de la Cluj nu a reprezentat un început de drum, el descoperind pianul în urmă cu un an şi jumătate. S-a întors acasă cu al doilea premiul întâi din activitatea sa artistică, după cel obţinut la Brăila, anul trecut.

Olimpia Dore, bunica băiatului, ne-a mărturisit că vede în Codruţ visul pe care nu a putut să şi-l îndeplinească din cauza greutăţilor vieţii.

„Am stat în curte cu renumitul compozitor Emil Erescu. Îmi amintesc că mă ţinea pe picior şi cânta la pian. Este motivul pentru care am îndrăgit acest instrument. Acum, îmi vine să plâng când văd ce performanţe atinge Codruţ. Sunt foarte fericită”, declară Olimpia Dore.

Premiile celor doi pianişti Târgovişteni la Concursul "Prietenii Muzicii"

Florin Bârlog - Diplomă de exce

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum o ora
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Gaza - Portul artificial american pentru transportul ajutoarelor umanitare este pe jumătate construit

News.ro acum 54 minute
Construcţia de către armata americană a portului artificial temporar destinat să aducă mai mult ajutor umanitar în Fâşia Gaza este finalizată la mai mult de jumătate, a anunţat miercuri Departamentul american al Apărării, potrivit AFP. "Până în prez

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum o ora
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 11 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Organe pentru transplant, transportate din Bulgaria în România cu un avion SMURD

News.ro acum 7 ore
Avionul SMURD Bombardier Learjet 75 nr. 1123 a încheiat, miercuri seară, o misiune care a vizat transportul unor organe prelevate din Bulgaria Către România. ”În aceste momente, avionul SMURD Bombardier Learjet 75 nr. 1123 a încheiat o misiune speci

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 10 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 12 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

10°
joi

10°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°