Mirel Palada, Sebastian Lazaroiu, Teodor Baconschi sau Adrian Papahagi scriu, de obicei, interesant si sofisticat pana la Facebook. Cunoasteti, probabil, o multime de politicieni, de jurnalisti, de amici pe care-i stiti cu toate tiglele pe casa dar care, odata scapati pe net, se transforma uneori in ceva de nerecunoscut. Iar cand ajung in preajma puterii se comporta ca Smeagol in apropierea inelului: dintr-o data, omul rezonabil si rational dispare. In locul lui isi face aparitia o creatura hidoasa cu spume la gura si ganduri murdare. Vine un moment cand simt cu totii nevoia sa-si slugareasca stapanul cat mai abject posibil, sa jigneasca, sa sfasie.

In cazul unora se releva o latura a personalitatii lor bine ascunsa pana atunci. Nici unul nu si-ar permite intr-un interviu televizat sa spuna cu subiect si predicat ca presedintele e beat, sa posteze poze trucate cu jurnalisti dupa gratii (presedintele Basescu si-a cerut scuze dupa acel episod nefericit, Ponta vad ca n-are nici o remuscare), sa insulte cu ce le vine la gura, sa-si atace adversarii cu lovituri sub centura. Dar pe Facebook au impresia ca totul e permis, ca limbajul colocvial poate fi impins dincolo de limitele bunei cuviinte. Daca nu iei Like si nu dai Share, va sa zica te-ai obosit degeaba. Si ce face audienta mai bine decat insulta si calomnia, furia dezbracata de orice urma de bun simt?

Unii o iau pe aratura din prostie, isi dau arama pe fata cum s-ar zice crezand ca toate ineptiile postate sunt simple barfe intr-un cerc de "prieteni" si ca exprimarile mai fara perdea "nu se pun". Altii o fac dintr-un calcul precis: stiu bine ca, atunci cand un consilier sau purtator de cuvant posteaza ceva pe Facebook, publicul va confunda opinia personala cu pozitia oficiala, ca spun acolo ceea ce sefii lor nu si-ar permita s-o faca institutional. Adica, nu-l poti umple de zoaie pe Traian Base