Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ionela Guţanu-Jandarmeriţa campioană la Taekwondo

Publicat in Adevarul, luni 8 martie 2010 ·

Profil:Născută. 30 iunie 1985, GalaţiStudii. Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi Facultatea de DreptFamilie. căsătorită A urmat modelul tatălui şi a ajuns campioană internaţionale în arte marţiale. În prezent, este subofiţer la Jandarmerie.

Ionela Guţanu, fiica antrenorului Neculai Milea, a călcat prima dată într-o sală de sport la vârsta de patru ani.

Tânăra povesteşte că mergea acolo destul de des, însă nu pentru a învăţa arte marţiale, ci pentru că primea bomboane de la elevii tatălui său.

Însă, cum aşchia nu sare departe de trunchi, după puţin timp, Ionela a intrat pe saltea şi a început să se antreneze.

CITIŢI ŞI:

Diana Isabela Popa face carieră printre bărbaţii duri

De aici până la dragostea adevărată faţă de sport nu a fost decât un singur pas.

Zi de zi la sală

„După doar trei ani am prins gustul sportului şi m-am apucat serios de antrenamente. În fiecare zi mergeam la sală. Nu făceam altceva decât şcoală şi sport. Aşa am obţinut şi prima centură şi apoi au început şi competiţiile", spune Ionela Guţanu.

Sportiva mărturiseşte că a început cu kyokushin după care a continuat cu taekwondo.

„Primul sport l-am practicat până în 1996, când aveam vârsta de 14 ani. Apoi am trecut la taekwondo", precizează sportiva.

30 de locuri I

Ionela Guţanu este o perfecţionistă, iar atunci când este într-o competiţie îi place să fie şi invingătoare.

De obicei, dorinţele i se împlinesc, iar după 20 de ani de antrenamente se poate mândri cu 30 de concursuri câştigate, la care se adaugă alte zeci de competiţii naţionale şi internaţionale unde s-a clasat pe locul doi.

Sportiva a urcat pentru prima dată pe podium în 1996 când s-a clasat pe locul doi la Campetiţia Naţională de Juniori. Zece ani mai târziu, cucerea titlul de campioană internaţională în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 50 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 45 minute
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum 31 minute
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

TASS: Rusia îl pune pe Volodimir Zelenski pe lista persoanelor căutate. Ce alţi oficiali europeni se află în vizorul Moscovei

Mediafax acum 37 minute
Anunţul citează baza de date a Ministerului rus de Interne, fără a fi comunicate informaţii suplimentare în legătură cu fapta pentru care este este acuzat, scrie Reuters. Rămâne neclar ce acuzaţii au fost formulate împotriva liderului ucrainean. În

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 2 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°