Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INTERVIU: Roxana Cocoş ridică 15 tone pe săptămână pentru o medalie la JO

Publicat in Romania Libera, miercuri 1 august 2012 ·

Halterofila Roxana Cocoş, care, miercuri, la categoria 69 de kilograme, a câştigat medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Londra, declara, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX, publicat la 26 iulie, că ridică 15 tone pe săptămână pentru a se pregăti în vederea JO.

A început să meargă la sala de haltere de la şapte ani, deşi mama sa nu a fost de acord, şi şi-a dedicat toată copilăria acestui sport. Într-un interviu acordat MEDIAFAX, Roxana Cocoş povesteşte cum a ajuns să ridice săptămânal 15 tone pentru un vis - aur la Londra.

Redăm integral interviul acordat de Roxana Cocoş agenţiei de presă MEDIAFAX înaintea începerii Jocurilor Olimpice:

Reporter: - De cât timp practici acest sport?

Roxana Cocoş: - De la şapte ani. De foarte mică. Pot să spun că mi-am pierdut toată copilăria făcând sport. Eu nu am ştiut ce înseamnă copilărie. De fapt, eram în clasa întâi când am început. Părinţii mei nu au fost de acord cu acest sport, dar într-un final i-am convins să ma lase să fac asta, pentru că mie îmi place să fac haltere. Acum nu au ce să mai spună... Sunt deja la a doua Olimpiadă.

R: - Cum ai ajuns să faci acest sport?

R.C.: - Printr-o prietenă am ajuns la acest sport. Nu pot să spun că ea făcea sportul asta. S-a dus şi ea în sala de haltere. Antrenorul nostru, Fitzi Balaş, care a decedat, m-a descoperit. M-a adus în sală, mi-a pus o coadă de mătură în mână, m-a pus să mă las în jos să vadă dacă am tehnică, dacă sunt bună pentru acest sport. Mama a aflat după două săptămâni că eu sunt în sala de haltere şi nu m-a mai lasat. Antrenorul a venit după mine acasă, i-a spus: "Las-o că la 14 ani va ieşi campiană europeană". Şi aşa a fost. La 14 ani am ieşit campioană europeană. El a prezis şi că voi ajunge la Olimpiadă şi aşa a fost. Asta e a doua Olimpiadă. Chiar pot să spun că îi mulţumesc, acolo unde este el, că m-a îndrumat să fac

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 6 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 6 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 13 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 4 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 6 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 13 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°