Literatii in politica
- Ei, domnule, avem atatea minti luminate in tara asta, dar tot smecherii ne conduc! De-ar fi intrat intelectualii in politica, altfel ar sta lucrurile acum!
- Pai n-au intrat? ii raspund vecinului de compartiment, un dascal aflat de multi ani la pensie.
- Ba da, zice el, dar nu cei care trebuie.
- Adica?
- Pai cine s-a bagat dupa razmerita in politica? Scriitori, artisti, filozofi, oameni altfel vrednici de stima, insa nepriceputi sa conduca o tara. Stiu sa vorbeasca frumos, spun cateodata lucruri cu miez, pe care le pricep si le pretuiesc doar oamenii cu carte. Literatul nostru nu stie sa se adreseze tuturor, pe limba lor. Aflat in fata multimii, isi propune sa coboare la nivelul ei, sa fie simplu si limpede, si se straduieste sa fie, insa ceea ce sare in ochi nu sunt simplitatea si limpezimea, ci stradania de a le atinge. El tine minte din lecturi ca trebuie sa-si adapteze discursul la auditoriu. Si o face simplificand limbajul, nu si gandirea. Asa ca singurii pretuitori ai nazuintei sale catre simplitate sunt tot cei deprinsi sa reflecteze, in timp ce restul ascultatorilor raman neatinsi de vorbele lui. Scriitorul confunda poporul cu cititorii cartilor sale, mai multi altadata, prea putini acum. Si nu e deloc asa. De-ar avea si o suta de mii de cititori, ceea ce acum e de domeniul fantasticului, el ramane un necunoscut pentru celelalte 20 de milioane.
- Ati uitat cum se bateau oamenii pe romanele, eseurile, poeziile sale?
- Cum sa uit? Se bateau o suta, poate doua sute de mii. Dar cum ramane cu restul? Ei nu sunt tot popor?
- Daca inteleg bine, ar fi la mijloc o problema de comunicare.
- Si de comunicare. Nu trebuie sa-i invinuim pe artisti pentru asta. Asa le e natura si n-au cum sa si-o schimbe. Sunt personali si in expresie si in purtare, individualisti, egoisti, vor sa