Dosarul taxelor de protecţie din Deta rămâne în continuare unul complicat, iar poliţiştii sunt departe de finalizarea anchetei. Nici prinderea lui Bogdan Roman (32 de ani), fiul cel mare al edilului din Deta care a fost căutat timp de şase zile, nu a ajutat prea mult ancheta. Acesta îşi susţine nevinovăţia şi nu a oferit prea multe detalii, invocând că este bolnav şi obosit.
Tânărul fugar mai spune că victimele din acest caz, Petru Iung, Alexandru Ştefan şi Bogardo Gartner, sunt de fapt agresorii şi că rudele acestora au „plantat" probe pentru incriminarea fraţilor Roman şi a prietenilor lor.
În plus, cele trei victime de etnie rromă au fost implicate la rândul lor într-un scandal, după ce sâmbătă noaptea, la o săptămână din momentul în care a avut loc confruntarea sângeroasă, au fost prinse gonind prin Deta. Maşina cu care aceştia se plimbau prin oraş avea aproape 90 de kilometri la oră. La volan se afla Petru Iung. Oamenii legii au decis să reţină certificatul de înmatriculare al maşinii pentru că pe geamuri erau aplicate folii care nu respectă legislaţia în vigoare.
„Conducătorul auto a declarat că nu deţine documente, astfel că poliţiştii i-au întocmit proces-verbal de contravenţie, atât pentru depăşirea limitei legale de viteză, cât şi pentru lipsa documentelor de omologare a foliilor, fiindu-i reţinut totodată şi certificatul de înmatriculare a autoturismului. La auzul deciziei colegilor mei, Alexandru Ştefan şi-a ieşit din minţi şi a sărit la gâtul poliţiştilor, pe care i-a acuzat de corupţie. Victima a fost la un pas să-i agreseze pe oamenii legii, astfel că la faţa locului au fost chemaţi mascaţii", a spus Mădălina Mezdrea, purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Timiş. Poliţiştii vor să le facă celor trei dosar penal sub acuzaţia de ultraj.