Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pandurii, tot cu defensiva beton?

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 5 februarie 2010 ·

Liviu Ciobotariu va miza în retur pe acelaşi cvintet defensiv ca în tur, tehnicianul neavând motive să schimbe ceva, mai ales că Pandurii deţine a şasea apărare din Liga I, la jumătatea sezonului 2009-2010.

Pandurii Târgu Jiu a încasat 17 goluri în turul acestei ediţii a campionatului şi ocupă locul şase într-un clasament neoficial al defensivelor din Liga I, după candidatele la cupele europene: CFR Cluj, 10 goluri, FC Braşov, 11 goluri, FC Timişoara şi Dinamo, câte 12, Unirea Urziceni, 13, şi Steaua, 14 goluri primite. Defensiva STAS a pandurilor în tur, Stanca – Popete, Martinovic, Chibulcutean, Cardoso, are puţine şanse să fie modificată în partea a doua dacă nu apar evenimente de forţă majoră. Pandurii nici nu a investit în pauza competiţională pentru a întări posturile respective, preferând să dubleze aceşti jucători cu tineri din propria pepinieră. Cea mai echilibrată bătălie pentru postul de titular se dă între cei doi portari, Stanca şi Mingote, primul apărând în tur 900 de minute, iar cel de-al doilea, 630 de minute. Pentru postul de fundaş dreapta, Popete este favoritul lui Ciobotariu, însă gorjeanul ratează debutul returului, fiind suspendat cu Astra. Rusu şi Ghindeanu sunt opţiuni secundare, deşi cel din urmă a făcut meciuri bune în mandatul lui Cîrţu. „Rusu este o soluţie de avarie pentru postul de fundaş dreapta. Ar mai fi Ghindeanu, care poate evolua foarte bine pe postul de fundaş dreapta“, a spus Ciobotariu. Cuplul de fundaşi centrali Martinovic – Chibulcutean este indestructibil, concurenţii celor doi titulari, tinerii Rada şi Tătaru, fiind doar „jucători de perspectivă“. „M-a bucurat foarte mult randamentul bun al jucătorilor tineri, mă refer la Tătaru şi Rada în primul rând. Au avut o evoluţie bună şi constantă pentru doi tineri care nu ştiu dacă au mai jucat vreodată un meci cu un adversar de valoare, chiar şi amical fiind. Mi-au confir

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Veste excelentă pentru pensionari. Poștașii au început distribuirea pensiilor în avans

Ziare.com acum 21 minute
Poşta Română anunţă că a început distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai Compania Naţională "Poşta Română" anunţă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin manda

Sebastian Burduja a venit cu motocicleta la Biroul Electoral pentru a-și depune candidatura la Primăria București

G4Media acum 26 minute
Sebastian Burduja (PNL) și-a depus sâmbătă candidatura pentru postul de primar al Bucureștiului. El a venit la sediul biroului electoral pe motocicletă, într-un eveniment pregătit de echipa de campanie, și a fost așteptat de Nicolae Ciucă, președint

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 2 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Stoltenberg avertizează că spionajul prorus nu va împiedica susținerea Ucrainei de către NATO. „Nu ne vor descuraja” FOTO

Ziare.com acum 37 minute
Secretarul general la Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg declară că scandalurile „inacceptabile” de spionaj şi de complot proruse dezvăluite în Germania şi în Regatul Unit nu vor împiedică susţinerea NATO a Ucrainei, relatează AFP. Jens Stolte

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 3 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Taiwanul raportează activitate militară chineză, după ce secretarul de stat american a părăsit China

Ziare.com acum o ora
Taiwanul a raportat sâmbătă, 27 aprilie, o reluare a activităţii militare chineze în apropierea insulei, 12 avioane trecând linia mediană sensibilă a strâmtorii Taiwan, la o zi după ce secretarul de stat american Antony Blinken a încheiat o vizită î

Ceasul de aur al celui mai bogat om de pe Titanic va fi scos la licitație sâmbătă

G4Media acum o ora
John Jacob Astor a fost văzut ultima dată fumând o țigară și stând de vorbă cu un pasager în timp ce Titanicul se scufunda. Trupul său a fost recuperat din Atlantic o săptămână mai târziu – împreună cu ceasul de buzunar care va fi scos la licitație

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri prezidenţiale

HotNews acum o ora
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum 3 ore
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Vremea

București
acum

18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

17°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

14°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°