Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorul INP: Dosarul includerii Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO, abia peste 10-15 ani

Publicat in CityNews Alba, vineri 27 septembrie 2013 ·

Directorul general al Institutului Național al Patrimoniului (INP), Alexandru Muraru, a declarat într-o conferință de presă că se va putea vorbi despre debutul unui dosar de cuprindere a Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO abia peste 10-15 ani, în funcție de investițiile care se vor face pentru restaurarea galeriilor romane.

Muraru a ținut să precizeze că, fără acceptul comunității locale din Roșia Montană, acest demers nu poate fi făcut. "În momentul în care ne punem cu toții la masă să redactăm un asemenea dosar, vreau să vă spun că sprijinitorul numărul unu sau determinantul numărul unu este comunitatea locală, primăria de acolo. Vreau să vă spun că primăria de acolo nu dorește includerea sitului Roșia Montană în patrimoniul mondial UNESCO. Este clar și de ce, pentru că ar bloca orice investiție în zonă. Până la urmă, este decizia lor, o înțeleg perfect", a spus directorul general al INP, informează Agerpres.

El a adăugat că o echipă din cadrul INP se va deplasa la Roșia Montană pentru a evalua situația, însă debutul unui astfel de dosar poate avea loc abia în 10-15 ani. "Lucrurile acestea sunt foarte complicate, e ușor de plimbat această vorbă, că nu se dorește includerea sitului de la Roșia Montană. (...) Am discutat și cu ministrul Culturii, domnul Daniel Barbu, în repetate rânduri această problemă. O să ne deplasăm acolo, o să mergem la Roșia Montană, și Institutul o să meargă, facem o evaluare internă, dar cred că putem vorbi de debutul unui asemenea dosar în 10-15 ani, dacă cei de la Roșia Montană, comunitatea locală sau, în cazul începerii exploatării miniere, Roșia Montană Gold Corporation își păstrează angajamentele și va investi bani în restaurarea celor 900 metri de galerii romane", a explicat Muraru.

În opinia directorului general al INP, care este singura instituție din România abilitată să întocmească dosarele UNESCO, galeriile romane

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 3 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Un oficial român, despre armata obligatorie: „Exclus aşa ceva! Am făcut un an şi patru luni. A fost cam lungă”

Ziare.com acum 2 ore
Marcel Ciolacu, premierul României exclude reintroducerea stagiului militar obligatoriu. El spune că acele vremuri s-au dus și că România are nevoie de o armată de profesioniști. Ciolacu a mai dezvăluit că a făcut armată 1 an și 4 luni și că i s-a p

Marcel Ciolacu, întrebat dacă va candida la prezidențiale: „Haideţi să vedem după data de 9 iunie”. Președintele PSD spune că „e ferm convins” că Geoană candidează

HotNews acum 2 ore
Rezultatele alegerilor locale și europarlamentare vor fi hotărâtoare în decizia de a a candida la alegerile prezidențiale, a indicat sâmbătă Marcel Ciolacu într-o emisiune la PrimaTV. În schimb, el spune că este „ferm convins” că Mircea Geoană va ca

Marcel Ciolacu dezvăluie când se va putea circula pe cea mai așteptată AUTOSTRADĂ din România

Gandul acum 52 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că segmentul Buzău – Focșani va fi prima parte a Autostrăzii Moldovei care se va deschide pentru trafic. El a adăugat că în cursul acestui an, vor fi finalizați 147 de kilometri din această autostradă. Marcel Ciol

Costel Alexe, după „gluma” despre moldoveni făcută de Marcel Ciolacu: Este un derapaj grav

HotNews acum 3 ore
​Costel Alexe (PNL), șeful Consiliului Județean Iași, care candidează pentru al doilea mandat, a declarată că „gluma” făcută premierul Marcel Ciolacu despre Moldova reprezintă „nepăsarea” față de regiunea din estul României de care PSD a dat dovadă

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Canotaj: Medalie de argint pentru România la Europenele de la Szeged

News.ro acum 36 minute
Echipajul de patru rame feminin format din Mădălina Bereş, Maria Lehaci, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatele Europene de la Szeged. Româncele au fost cronometrate cu timpul 06:55.47. Pe prima treaptă

Ciolacu comentează şansele lui Iohannis pentru şefia NATO: Atuul preşedintelui Iohannis este faptul că nimeni nu este împotriva domniei sale, a candidaturii / Împotriva domnului Rutte sunt anumiţi preşedinţi şi prim-miniştri

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Partidului Social Democrat, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, în legătură cu şansele preşedintelui Klaus Iohannis de a fi secretar general NATO, că atuul acestuia este faptul că nimeni nu este împotriva sa şi a menţionat că împotriva

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 2 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Vremea

București
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

18°
sâm.

11°/18°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°