Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Circ, muzică, gimnastică şi poezie la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu

Publicat in Adevarul, joi 9 mai 2013 ·

Programul celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu propune o aventură ce explorează limitele corpului uman într-o serie de reprezentaţii ce îmbină arta circului cu dansul contemporan, muzica, poezia, comedia şi gimnastica.

Cele patru producţii prezentate în secţiunea circ din acest an oferă în premieră naţională la Sibiu şansa de a descoperi un univers magic, al imaginarului, în care mişcarea devine limbajul comun al unui grup numeros de artişti din Australia, Canada, Finlanda, Noua Zeelandă şi Spania.

Prima reprezentaţie de circ din cadrul programului va avea loc sâmbătă, 8 iunie, de la ora 18:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu. Apreciată la nivel internaţional ca fiind un model de frumuseţe şi fizicalitate poetică, compania C!RCA promite să aducă publicului de la Sibiu un spectacol rafinat, extrem de sensibil, ce explorează arhitectura corpului uman. Construit ca o reprezentaţie intimă, ce scoate în evidenţă pasiunea şi atracţia umană, spectacolul celor de la C!IRCA a mai fost prezentat în Argentina, Australia, Belgia, Canada, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Olanda, Spania, SUA, Suedia şi Ungaria.

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu marchează reîntoarcerea celor de la Les Parfaits Inconnus pe scena din România, după ce au mai susţinut un spectacol, tot la Sibiu, în 2011. Compania canadiană împărtăşeşte vizunea artistică a unor artişti din medii diferite ca muzica rock, acrobaţia şi jongleria. Spectacolul „Le Retour” va avea două reprezentaţii programate de la orele 17:00, respectiv 21:00, duminică, 16 iunie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu. „Le Retour” este un spectacol plin de umor, creat pe ritmul festiv al muzicii interpretate live.

Compania Kallo Collective prezintă sâmbătă, 15 iunie, de la ora 17:00, la Teatrul Gong din S

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 7 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 4 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 6 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 6 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 12 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 10 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 9 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de după retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 12 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Vremea

București
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

sâm.

9°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°