Despre inginerii financiari – de stat si privati – si profitabilul lor parteneriat
Care este pozitia liberala clasica, pro-capitalista cand esti confruntat cu abuzurile pe care bancile si reprezentantii institutiilor financiare le fac folosindu-si asimetria de informatie si putere in relatia cu clientii? Sau, si mai general: cum arata o pozitie clasic-liberala fata de problema bancilor si pietelor financiare contemporane? Sunt intrebari legitime. Exista raspusuri simple si exista raspunsuri mai nuantate.
Sa ne concentram pe raspunsul simplu pe care il auzim tot mai des in jur. Liberalismul clasic condamna abuzurile din sectorul financiar privat dar noteaza ca ele sunt simetrice abuzurilor din sectorul financiar complementar, cel controlat de stat – cu bancile, ministerele si agentiile sale – abuzuri institutionalizate admirabil sub eticheta de politici economice guvernamentale. O veche teza liberala afirma ca in ciuda competitiei si tensiunilor dintre ele, cele doua sectoare se sustin reciproc in dauna cetatenilor.
Sa exploram aceasta teza intr-o mainera indirecta. Sa presupunem ca ceea ce se intampla in sistemul financiar-bancar la nivel international, nu doar la noi, este abuziv, disfunctional social si economic iresponsabil. Sa presupunem ca recenta criza financiara a confirmat acest verdict. Ce ar spune un liberal clasic despre solutiile propuse?
Problema, ne spune el, este ca in loc ca solutiile sa fie inspirate de o viziune economica si o filosofie care sa reprezinte o despartire de viziunea sau mentalitatile ce au generat ultimul ciclu de probleme, ale sunt inspirate de ceva ce de fapt ne adanceste si mai tare in acestea. Mai precis, cand socul recesiunii ar trebui sa ne indrepte privirea spre economia reala, “noile idei”, limbajul si aparatul conceptual folosite de o buna parte a decidentilor, expertilor si mass media n
