Deputatul Gheorghe Ialomiţianu (foto) a declarat, ieri, că protocolul de guvernare funcţionează foarte bine în Comisia de buget-finanţe din cadrul Camerei Deputaţilor. Anunţul a fost făcut după ce reprezentanţii PDL şi PSD din această comisie au aprobat Ordonanţa de Urgenţă nr. 23/2009 privind înfiinţarea Fondului de Contragarantare.
„Am colaborat foarte bine cu colegii din PSD şi am amendat această ordonanţă, la solicitarea ministrului IMM-urilor, Constantin Niţă, astfel încât dacă nici fondul de garantare, nici cel de contragarantare nu sunt acoperitoare, să se apeleze la bugetul de stat“, a precizat Ialomiţianu.
Sursa citată a precizat că Fondul de garantare şi cel de contragarantare a creditelor pentru IMM-uri sunt instituţii financiare nebancare care pot facilita accesul IMM-urilor la creditele oferite de bănci.
Fondul de contragarantare va prelua 80% din riscurile financiare în aceste situaţii, iar dacă suma nu va fi acoperitoare, se va apela la bugetul de stat, conform amendamentului adus OUG 23/2009 în Comisia de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor. Deputatul Gheorghe Ialomiţianu (foto) a declarat, ieri, că protocolul de guvernare funcţionează foarte bine în Comisia de buget-finanţe din cadrul Camerei Deputaţilor. Anunţul a fost făcut după ce reprezentanţii PDL şi PSD din această comisie au aprobat Ordonanţa de Urgenţă nr. 23/2009 privind înfiinţarea Fondului de Contragarantare.
„Am colaborat foarte bine cu colegii din PSD şi am amendat această ordonanţă, la solicitarea ministrului IMM-urilor, Constantin Niţă, astfel încât dacă nici fondul de garantare, nici cel de contragarantare nu sunt acoperitoare, să se apeleze la bugetul de stat“, a precizat Ialomiţianu.
Sursa citată a precizat că Fondul de garantare şi cel de contragarantare a creditelor pentru IMM-uri sunt instituţii financiare nebancare care pot facilita accesul IMM-