* ancheta Inspectoratului de Stat în Construcţii a stabilit că "Durabet Construct" SA Brăila a început lucrarea de consolidare a malului fără a avea autorizaţie de construire * pe lângă amendă, firma brăileană a fost obligată să oprească lucrările până la intrarea în legalitate * în urmă cu o săptămână, un utilaj de foraj s-a prăbuşit pe pontonul bacului, ucigând un om şi rănind un altul
Lucrarea de consolidare a malului din dreptul trecerii bac "Stânca" se executa fără autorizaţie de construire. Aceasta este concluzia oficială la care a ajuns Inspectoratul de Stat în Construcţii Brăila, în urma investigaţiilor efectuate pe parcursul ultimelor zile. Reamintim că, sâmbătă, 30 noiembrie, un utilaj de forare greu de 85 de tone, folosit pentru înfigerea unor piloţi de beton în malul Dunării, s-a prăbuşit peste pontonul de acces pe bac. Accidentul s-a soldat cu moartea unui bărbat în vârstă de 70 de ani, care se afla pe ponton, şi cu rănirea unui angajat al firmei "Agisfor" SRL Bucureşti, căreia îi aparţine utilajul de forare. "Agisfor" lucra, însă, ca subcontractor al societăţii "Durabet Construct" SA Brăila. În calitate de contractant principal, aceasta din urmă poartă răspunderea pentru ceea ce s-a întâmplat pe şantier. "Durabet" a făcut obiectul anchetei derulate de inspectorii ISC, iar pentru că a lucrat fără autorizaţie a primit o sancţiune de 5.000 lei. În plus, s-a dispus oprirea lucrării până la intrarea în legalitate.
"Măsura opririi unei lucrări este una destul de dură, care nu se ia decât foarte rar. În cazul de faţă, însă, a trebuit să o aplicăm, fiindcă lucrurile s-au derulat în afara cadrului legal", ne-a declarat Daniel Mitrofan, inspectorul şef al ISC Brăila. Acesta a precizat că începând de luni, 9 decembrie, va fi pornită o anchetă şi împotriva beneficiarului lucrării, respectiv SC "Agricost" SA. În calitate de administrator a