Foto: Tudor Cireş / Jurnalul Naţional În gospodăriile din Şurdeşti, satul care tocmai a împlinit 600 de ani de atestare documentară, cuptorul are şi astăzi o importanţă aparte. Observăm asta şi gospodăria lui Gavril Costin, cel care ne-a fost ghid în periplul nostru maramureşean.
Cuptorul „de afară” e făcut din cărămidă şi lipit cu lut. Pare rudimentar, însă dă un gust deosebit pâinii.
„Sâmbăta obişnuim să facem pâinea, ca să avem pentru duminică şi încă vreo două-trei zile”, ne spune şi soţia lui, în vreme ce scoate din cuptor găina, pulpa de miel şi toate celelalte bucate, între care nelipsitele sarmale a căror reţetă o cerem. „Secretul e ceapa, care se căleşte foarte puţin în untură, se adaugă costiţă, boia, carnea tocată, orezul, mai puţin (400 g orez la un kg de carne), cimbru. Se amestecă şi se fac sarmalele mici şi ţuguiate. Se rulează de obicei în varză proaspătă opărită.
Bulionul se pune la fiert. Dacă nu este afumătură de ajuns, se poate pune şi slănină afumată în compoziţie”, ne lămureşte soaţa lui, care se grăbeşte să adauge: „După ce facem pâinea, avem grijă de sarmale. Le aşezăm într-un vas de lut şi cum am scos pâinea din cuptor am şi introdus oala de sarmale în locul ei. Asta se face după-masa, după ce am terminat de făcut toată pâinea. Sarmalele se lasă în cuptorul fără foc, dar închis complet, până a doua zi, când le scoatem fierbinţi şi fierte. Capătă un gust special. Nu există sarma mai bună”.
Plăcinta creaţă
„În copilărie, asta era mâncarea de duminică: pâinea de casă, sarmalele şi plăcinta”, sare cu vorba Gavril Costin. „Şi câteodată şi ciorba de găină. Aici la noi tradiţională e o plăcintă care se face ca şi plăcinta creaţă, dar aluatul nu e chiar aşa de subţire şi e din aluatul dospit. În plăcinta creaţă se pune drojdie, dar nu se lasă aluatul la dospit.” Despre plăcinta asta specială îmi vorbeşte şi Leo
