Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mii de persoane au manifestat la Londra împotriva foametei în lume

Publicat in Flacara Iasului, duminică 9 iunie 2013 ·

Un miting împotriva foametei în lume a reunit mii de persoane sâmbătă, în Hyde Park, la Londra, cu ocazia unei întâlniri internaţionale privind malnutriţia organizate sub egida premierului David Cameron.

"Când îmi amintesc defilarea atleţilor cu steagurile lor", anul trecut, pe stadionul olimpic, "sunt îngrozit la gândul că în anumite ţări care au fost prezente (la Jocurile Olimpice), peste trei milioane de copii mor de foame anual", a spus mulţimii adunate în Hyde Park realizatorul Danny Boyle, care a conceput ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Londra.

"Aşteptăm de la Guvern şi de la liderii din întreaga lume (...) să lupte până când vor reuşi să pună capăt malnutriţiei", a adăugat el, în contextul în care peste zece zile urmează să aibă loc un summit G8 în Irlanda de Nord.

Un mesaj video din partea vedetei fotbalului David Beckham a fost difuzat în cursul acestei manifstaţii, organizate de către un grup de aproximativ 200 de asociaţii.

Filantropul şi cofondatorul Microsoft Bill Gates a luat, de asemena, cuvântul. Este posibil "să fie rupt cercul (vicios al) malnutriţiei. deoarece, atunci când copiii cresc hrăniţi suficient, ei pot ulterior să contribuie la creşterea economiei ţării lor", a declarat el.

Bill Gates a participat sâmbătă dimineaţa la reuniunea internaţională împotriva foametei, organizată de către David Cameron, care va prezida în perioada 17-18 iunie summitul marilor puteri - Statele Unite, Japonia, Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Canada şi Rusia - la Ulster.

Un ajutor în valoare de aproximativ trei miliarde de euro a fost promis cu această ocazie.

Reprezentanţi din 24 de ţări, dintre care 19 africane, din lumea ştiinţei, afacerilor şi societăţii civile, dar şi ai Uniunii Europene (UE) şi Băncii Mondiale (BM) au decis să se reunească pentru a-şi uni eforturile în acest sens.

Au par

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 26 minute
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 38 minute
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum o ora
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Simona Halep a primit un nou wild card. La ce turneu a fost invitată

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Simona Halep a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc între 13 și 19 mai și la care vor participa alte două românce, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.

Băieţelul din Gorj care ar fi fost vândut de familie şi dus în Germania a ajuns înapoi în ţară, fiind plasat alături de sora sa, la o asistentă maternală. Are traume, dar le va depăşi, spun specialiştii

News.ro acum o ora
Băieţelul de şase din Gorj, care ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei unui cetăţean german, a ajuns la asistentul maternal din Gorj unde, de câteva zile, se află sora sa mai mare. Pe drumul dinspre Germania a fost vesel, comunicativ, dar cel

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind energia eoliană offshore, adoptată de Camera Deputaților în prima parte a lunii, în calitate de cameră decizională. Decret pentru promulgarea Legii privind energia eoliană offshore (PL-x 119/11.0

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum 3 ore
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români aflați permanent sau temporar ori care intenționează să călătorească în Republica Elenă că miercuri, 1 mai 2024, au fost anunțate greve și perturbări în sectorul transportului public. P

The Weeknd donează 2 milioane de dolari pentru aprovizionarea cu alimente în Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Cântăreţul The Weeknd a donat 2 milioane de dolari pentru a furniza alimente în Fâşia Gaza. Donaţia, prin intermediul fondului său umanitar XO, va permite trimiterea a 18 milioane de pâini către familiile din Gaza, informează BFM TV. Donaţia a fost

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

16°
mar.

13°/16°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°