Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal între Geoană şi Mădălin Voicu

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 3 iunie 2008 ·

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, astăzi, că deputatul social-democrat Mădălin Voicu nu va mai reprezenta, la nivel mediatic, campania electorală a partidului, întrucât, prin declaraţiile sale din timpul acesteia "a sărit calul". Sursa: Razvan Valcaneantu Geoană a precizat că decizia în privinţa lui Mădălin Voicu a fost luată în unanimitate de Biroul Permanent Naţional reunit astăzi.

"A existat recomandarea ca Mădălin Voicu să nu mai reprezinte campania PSD, în calitate de aşa-zis purtător de cuvânt al campaniei. Nu avem asemenea titulatură. A sărit calul, trebuie să înceteze să reprezinte campania din acest punct de vedere", a comentat liderul PSD.

Decizia a fost luată în urma discuţiilor de sptămâna trecută, când Mădălin Voicu a declarat că Mircea Geoană bate apa în piuă, că este împins de partid de la spate şi că PSD nu are nevoie de "legume", ci de "stejari".

"Există la un moment dat o limită la bătut apa în piuă. Domnul Geoană va trebui să deconteze la un moment dat. Este nevoie de persoane care să vină să spună cum trebuie condus acest partid. Deocamdată, Geoană este împins de partid. Nu dumnealui trage partidul. Nu pot să accept să fiu tot timpul compromis de persoane care îşi imaginează că sunt personalităţi", a spus Voicu, joia trecută.

(13:35)

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum o ora
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 3 ore
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum o ora
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 9 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

BREAKING David Cameron: Ucrainenii „au dreptul de a lovi în interiorul Rusiei”

G4Media acum o ora
Ministrul britanic de Externe David Cameron a vizitat joi Kievul şi a anunţat intenţia Regatului Unit de a-şi reuni partenerii luna viitoare pentru a strânge fonduri cu scopul de a răspunde nevoilor militare ale Ucrainei, au anunţat serviciile sale,

Taiwanul a detectat 26 de avioane și 5 nave chineze în jurul insulei

HotNews acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP, preluată de Agerpres. Piloți taiwanezi fugind pentru a decola cu avioane de luptă ale țăriiFoto:

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 10 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 2 ore
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 10 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°