Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Palmierii lui Robu, la prima “ciufulire”

Publicat in News Timisoara, joi 6 iunie 2013 ·

De abia instalaţi miercuri la comanda autorităţilor locale, deja celebrii palmieri din centrul Timişoarei au suferit primele atacuri. O poză postată de un timişorean pe facebook arată cum două dintre ghivecele exotice au fost puse la pământ.

Un cetăţean care probabil nu a apreciat ideile năstruşnice de peisagistică ale edilului-şef şi-a vărsat nervii pe plantele de abia instalate la “Modex” pe bulevardu I. C. Brătianu. Palmierii din Centru nu au stat însă mult la pământ fiind repuşi pe locurile destinate înainte de miezul nopţii de angajaţi ai Primăriei.

De asemenea, aşa cum era previzibil, aceştia vor trebui să fie păziţi de un om al legii pentru ca nu cumva alţi critici să-şi exprime oprobiul. Sursă inepuizabilă de glume

Palmierii din centrul oraşului au ajuns subiect de glume pentru timişoreni. Aceştia îşi numesc acum oraşul “Palmişoara” şi s-au pozat ca pe plajă, “bucurându-se” de plantele exotice.

“Păcat că am să circul cu metroul în Timişoara şi nu am să văd frumoşii palmieri”, e unul dintre bancurile care circulă pe reţelele de socializare.

FOTO sus: Facebook/Oli Hehn

Foto jos: Facebook/Pataki Farkas

De abia instalaţi miercuri la comanda autorităţilor locale, deja celebrii palmieri din centrul Timişoarei au suferit primele atacuri. O poză postată de un timişorean pe facebook arată cum două dintre ghivecele exotice au fost puse la pământ.

Un cetăţean care probabil nu a apreciat ideile năstruşnice de peisagistică ale edilului-şef şi-a vărsat nervii pe plantele de abia instalate la “Modex” pe bulevardu I. C. Brătianu. Palmierii din Centru nu au stat însă mult la pământ fiind repuşi pe locurile destinate înainte de miezul nopţii de angajaţi ai Primăriei.

De asemenea, aşa cum era previzibil, aceştia vor trebui să fie păziţi de un om al legii pentru ca nu cumva alţi critici să-şi exprime oprobiul. S

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Iran: Echipele de căutare şi salvare au ajuns la locul prăbuşirii elicopterului lui Raisi. "Niciun semn de viaţă", anunţă televiziunea de stat

News.ro acum 52 minute
Echipele de căutare şi salvare ale Semilunii Roşii au ajuns la locul prăbuşirii elicopterului în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi, informează Al Jazeera. Televiiunea de stat a menţionat că nu este "niciun semn de viaţă" la locul prăbuşiri. UP

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 8 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 8 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Marius Tucă Show începe luni, 20 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 15 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Preşedintele Argentinei declanşează un scandal în Spania după ce Javier Milei a numit-o "coruptă" pe soţia premierului Sanchez

HotNews acum 48 minute
Guvernul socialist spaniol l-a chemat duminică pentru consultări pe ambasadorul său de la Buenos Aires, după ce preşedintele argentinian Javier Milei a făcut comentarii critice la adresa soţiei premierului Pedro Sanchez cu ocazia unei reuniuni a ext

UPDATE: Semiluna Roşie dezminte că elicopterul care a aterizat forţat în Iran şi în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi a fost găsit de echipele de căutare

News.ro acum 9 ore
Elicopterul care a aterizat forţat în Iran şi în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi a fost găsit de echipele de căutare, a anunţat televiziunea de stat, citată de The Guardian. Informaţia a fost însă infirmată de Semiluna Roşie. La câteva minut

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 10 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum 8 ore
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum 9 ore
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 10 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

16°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°