Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 137.000 de ţigarete de contrabandă descoperite în Maramureş în ultimele 24 de ore

Publicat in Adevarul, vineri 20 mai 2011 ·

Poliţiştii de frontieră maramureşeni au descoperit şi confiscat, în ultimele 24 de ore 137.200 țigarete provenite din contrabandă în valoare de aproximativ 57.000 lei. Acesteau au fost capturate în urma a două acţiuni în cursul cărora s-au tras şi focuri de armă.

Ieri, într-un imobil aparținând stației CFR din localitatea Bocicoiu Mare a fost descoperită cantitatea de 3.860 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană în valoare de aproximativ 32.000 lei.

Din verificările și cercetările efectuate rezultă faptul că în această activitate de contrabandă sunt implicate mai multe persoane identificate ulterior ca fiind Mihai I., Mihai M., Ioan M din localitatea Bocicoiu Mare, Nicolae I. și Ioan I. din localitatea Valea Vișeului și Ioan T din localitatea Rona de Sus.

Celor cinci li s-au întocmit dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă iar întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării.

Aseară, în jurul orei 20.30 polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Valea Vișeului au observat în apropierea frontierei de stat două persoane care transportau mai multe colete.

Imediat lucrătorii frontierişti au trecut la urmărirea suspecților moment în care aceștia au abandonat coletele fugind în direcții diferite.

Pe timpul urmăririi a fost tras un foc de avertisment în plan vertical, deoarece bărbații nu s-au supus somațiilor legale prin voce.

La cercetarea terenului au fost descoperite 6 colete ce conțineau cantitatea de 3.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană în valoare de aproximativ 25.000 lei.

În momentul de față cercetările sunt continuate de către polițiștii de frontieră maramureșeni în vederea depistării tuturor persoanelor implicate și probării întregii activități infracționale, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu cu degajări mari de fum la groapa de gunoi de la Galați

G4Media acum 40 minute
Un incendiu cu degajări mari de fum a izbucnit, marți după-amiază, la groapa de gunoi a municipiului Galați, în zona Tirighina. La fața locului s-au deplasat 3 mașini de stingere și o autocisternă. https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/05/W

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Vladimir Putin a fost învestit azi într-un nou mandat la conducerea Rusiei. Ce declaraţii a făcut liderul rus în timpul ceremoniei

Mediafax acum 28 minute
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, dar şi SUA, Marea Britanie şi Canada, nu au participat la ceremonia de învestire a lui Vladimir Putin cu ocazia celui de-al cincilea mandat la conducerea Rusiei. Cu toate acestea, trei ţări europene,

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

MAI Peste 4500 de șoferi au rămas fără permis în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu reprezentanții principalelor structuri MAI, a prezentat rezultatele misiunilor desfășurate în perioada 30 aprilie – 6 mai, când majoritatea românilor s-au bucurat de minivacanța pr

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum o ora
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 4 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°