Parlamentarii democrat-liberali vor acţiona prin toate mijloacele parlamentare pe care le au la dispoziţie împotriva declaraţiilor făcute de ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, "validate" de premierul Victor Ponta pe tema aderării României la Schengen, a anunţat, duminică, într-o conferinţă de presă, preşedintele interimar al PDL Bucureşti, Adriean Videanu, potrivit site-ului Agerpes.
Întrebat care sunt aceste mijloace, Videanu a arătat că atât prin moţiuni simple, "pentru că din păcate acestea sunt mecanismele de manifestare", cât şi prin reprezentanţii PDL din Parlamentul European, şi prin familia politică din care acest partid face parte - Partidul Popular European -, pentru a "încerca menţinerea acestui obiectiv în atenţia autorităţilor române, dar şi europene".
El a spus că "PDL va analiza foarte serios" şi posibilitatea susţinerii unei moţiuni de cenzură dacă aceasta ar fi depusă de parlamentarii PP-DD, aşa cum a anunţat la un post de televiziune Dan Diaconescu.
"Am asistat la declaraţiile domnului ministru Corlăţean validate de prim-ministrul Ponta referitoare la renunţarea la unul dintre cele mai importante obiective politice pe care România şi le-a stabilit după 1989 şi anume aderarea la Uniunea Europeană şi intrarea în Schengen. Spun acest lucru că este pentru prima oară în istoria noastră post-decembristă când oficial guvernul anunţă că nu mai este interesat de aderarea României la spaţiul Schengen care vine în contradicţie totală cu interesul naţional cu obiectivele asumate de români în toată această perioadă post-decembristă şi de majoritatea partidelor politice care au reprezentat actul politic în toată această perioadă", a spus Adriean Videanu.
Potrivit acestuia, declaraţiile referitoare la Schengen au o singură explicaţie din punctul de vedere al PDL: "guvernul Ponta vrea să sacrifice interesul naţional şi intrarea