Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pretul lui Mutu a crescut la 24 de milioane de euro

Publicat in Adevarul, miercuri 13 august 2003 ·

* Desi, initial, internationalul roman costa 22 de milioane de euro, Chelsea a platit pe el cu doua milioane mai mult * "Negocierile au fost dure", a declarat ieri Ioan Becali, "dar am reusit sa impac cele doua cluburi si Adi a semnat un contract de cinci ani" * Acuzat de fanii Parmei ca este "tradator", Mutu se apara in "Gazzetta dello Sport": "Era ocazia vietii mele" Luni seara, dupa multe ore de negocieri dure, transferul lui Adrian Mutu de la Parma la echipa engleza Chelsea a fost oficializat. Internationalul roman a semnat un contract pe cinci ani si va primi cate trei milioane de euro pe sezon, in vreme ce Parma, care nu voia sa lase deloc din pretul de 28 de milioane de euro stabilit pentru internationalul roman, a trebuit sa se multumeasca cu 24 de milioane. "Negocierile au fost dure", a explicat, ieri, la revenirea in tara impresarul Ioan Becali, "in primul rand pentru ca Parma cerea mai mult decat oferea Chelsea. Din fericire am reusit sa le impac, iar aseara (luni seara - n.r.) s-au inteles si cu jucatorul. Cred ca lui Mutu ii va fi foarte bine in campionatul englez, deoarece Chelsea are ambitii foarte mari. O sa joace in Champions League si are pretentii mai mari decat avea Parma". Tot ieri, impreuna cu Becali, a revenit in tara si Dan Petrescu, actualul antrenor al celor de la Sportul Studentesc si fost jucator la Chelsea. "Este un transfer pe care trebuia sa-l faca", spune Petrescu despre mutarea lui Mutu, "si nu avea de ce sa ezite. Este un jucator mare si a demonstrat acest lucru. Sunt si eu convins ca se va descurca bine pentru ca nici Zola nu s-a exprimat in Italia la intreaga sa capacitate, dar in Anglia a fost cel mai bun stranier". Dan Petrescu mai crede ca prietenul sau Adi Mutu va inscrie cel putin 20 de goluri in Anglia pentru ca acest campionat i se potriveste mult mai bine: "Este greu sa dai 18 goluri in Italia, dar eu sunt convins ca va mar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum o ora
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, extinsă în mai multe comune din județul Constanța

Ziua Constanta acum 35 minute
Începând de astăzi, 22 mai 2024, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC mai integrează 7 municipii reședință de județ și alte 26 de unități administrativ-teritoriale. Direcția Generală pentru Evidența Persoa

USR - Timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci le obţineau gratis şi peste rând, în timpul administraţiei Robu / Timişoara nu poate fi lăsată pe mâna clanurilor

News.ro acum o ora
USR, afirmă, în urma declaraţiilor făcute într-o conferinţă de presă, de fosta directoare a Spitalului Municipal din administraţia PNL, că timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci - care au ocupat abuziv mai multe cl

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 4 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 5 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 7 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mie.

15°/24°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°