Deţinuţii se aflau la muncă, undeva în zona cartierului Barboşi. Arma găsită printre gunoaie, într-o pungă de plastic, este un pistol cu aer comprimat. Poliţia face cercetări pentru a stabili cui aparţine pistolul şi cum a ajuns la gunoi.
Deţinuţii se aflau la muncă la un punct de sortare a deşeurilor, în cartierul Barboşi, când au găsit arma de foc, ascunsă într-o pungă de detergent. Aceştia au anunţat imediat unul dintre gardenii care-i supravegheau şi au predat arma. Imediat a fost anunţată poliţia, iar o echipă de criminalişti s-a deplasat la faţa locului. În urma primelor cercetări s-a stabilit că este vorba despre un pistol cu aer comprimat.
„Arma nu este letală, dar este supusă regimului de autorizare. O echipă de criminalişti efectuează cercetări la faţa locului”, spune Cristina Tatulici, purtător de cuvânt al IPJ Galaţi.
Reprezentanţii penitenciarului Galaţi, unde sunt încarceraţi cei 10 deţinuţi, spun că nu s-a produs niciun fel de incident legat de această întâmplare.
„Deţinuţii au găsit la un punct de lucru din cartierul Barboşi un pistol cu aer comprimat. A fost anunţat ofiţerul supraveghetor şi a fost urmată procedura aplicabilă în astfel de situaţii, în sensul că a fost anunţată Poliţia, iar arma a fost predată reprezentanţilor acestora”, ne-a declarat Safta Trincu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Galaţi.
Deţinutul care a sesizat gardienii cu privire la descoperirea armei va fi recompensat de conducerea Puşcăriei.