Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adăpost de 20.000 de metri pătraţi pentru maidanezi

Publicat in Adevarul, vineri 17 septembrie 2010 ·

Lucrările de salubrizare a fostelor hale dezafectate ale CET Sud, unde va fi amenajat adăpostul, au început deja iar în primăvară, aici vor fi aduşi primii maidanezi strânşi de pe străzile Piteştiului.

Se mişcă lucrurile pentru noua biobază care va adăposti câinii fără stăpân. Pe terenul fostului Cet Sud, locul în care va funcţiona adăpostul , a început salubrizarea. Tot în această toamnă vor demara şi lucrările propriu-zise. Conform proiectului, noua biobază va avea o suprafaţă totală de 22.000 de metri pătraţi şi va fi realizată în două etape. În prima fază vor fi construite 118 cuşti de câte 17,8 şi , respectiv, 10,9 metri fiecare , cu o suprafaţă totală de 2360 de metri pătraţi , care vor adăposti 1183 de câini.

“Pentru această primă fază au fost alocate deja 300 de mii de lei, urmând ca sumele să se suplimenteze. Dacă va fi nevoie vom mai aloca încâ 300 de mii, încă 500, cât va fi necesar, astfel încât aici dă aducem toţi câinii fără stăpân , pentru că nu vom renunţa la această activitate. Ţin cu dinţii de ea!”, a declarat viceprimarul Piteştiului, Cornel Ionică. Edilul asigură că vor fi respectate toate standardele europene privind protecţia animalelor şi că adăpostul va fi dotat la standarde europene. Echipajele de ecarisaj vor strânge, zilnic, maidanezii pe care-i vor aduce în noul adăpost unde vor fi luaţi în primire de către personalul specializat pentru că biobaza va avea, inclusiv medici veterinari.

Condiţii de… cinci stele

Adăpostul va avea o sala de primire a câinilor cu o capacitate de 37 de locuri, un cabinet veterinar, laborator analize, un cabinet de consulţatii, depozit de hrană , o bucătăre şi …o morgă.

“Presupunem că noul adăpost va rezolva problema maidanezilor. În momentul acesta, peste 90% dintre câinii care merg sus ( n.r. la biobaza Smeura) se reîntorc în străzi. Aici nu se va întâmpla acest al lucru. în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 4 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 9 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Hamas a anunțat că acceptă propunerea de armistițiu în Gaza. Oficial israelian: un „șiretlic”

Adevarul acum 35 minute
Conducerea Hamas anunță că a acceptat termenii acordului de încetare a focului în Gaza. Gruparea afirmă că i-a informat pe mediatorii din Qatar și Egipt cu privire la decizia sa, potrivit BBC.

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum 12 minute
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum o ora
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 3 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°