Războiul monedelor dintre SUA şi China, noua filosofie globală privind eradicarea sărăciei, dar şi agendele particulare ale puterilor, care împreună contribuie cu 85% la PIB-ul mondial, transformă Summitul G20 în cea mai postmodernă cutie a Pandorei.

Niciodată nu au fost mai folositori zgârie-norii din Seul ca în aceste zile, în care Coreea de Sud găzduieşte reuniunea celor mai puternice 20 de state din lume. Faţadele de sticlă dispar tăcut sub bannerele care se înalţă pe câte 20 de etaje, emisiunile TV promovează fără odihnă evenimentul secolului ]n Coreea, iar presa scrisă îi rezervă zilnic spaţii generoase pe prima pagină. De partea cealaltă, oraşul arată gata de un asediu istoric. De teama atentatelor, dar şi a protestatarilor, câteva mii de altfel, autorităţile au scos în stradă zeci de mii de poliţişti. În şiruri lungi şi cu scuturile armate, forţele de ordine au pus efectiv stăpânire pe fiecare gură de intrare la metrou. În centrul oraşului, străduţele lăturalnice se îngustează ca linia orizontului, copleşite de numărul autobuzelor cu care au sosit scutierii, autobuze care, la o adică, vor fi folosite pentru a-i copleşi pe demonstranţii anti-G20.

Însă în paralel cu exuberanţa majorităţii localnicilor, oficialii de la Seul îşi refac din temelii calculele geopolitice. Chiar dacă simplul rol de gazdă a fost trecut deja în patrimoniul naţional, pragmatismul domină agenda oficialilor de la Seul. Presa din capitală citează personaje-cheie din administraţia lui Lee Myung-bak, care dădeau ca sigură aseară includerea în declaraţia finală a Summitului a "consensului de la Seul". Idee care nu ar fi întâmpinat rezistenţă şi care rescrie filosofia de creştere economică în statele subdezvoltate. Noul concept are la bază experienţa izolată, dar spectaculoasă, a Coreei de Sud, care s-a ridicat în doar patru decenii din mizeria în care a adus-o războiul fratrici