Povesteam săptămîna trecută despre Sibiu, o cetate medievală, astăzi, un oraş al culturii europene. Povesteam despre Festivalul Internaţional de Teatru, ajuns la ediţia a unsprezecea. O ediţie stufoasă, ca majoritatea celor din ultimii ani. Cu lume multă, de peste tot, care vine, care pleacă, care merge de colo-colo, în diferite spaţii intrate în circuitul teatral, care se strînge şi în Piaţa Mare, ziua, noaptea, ca să vadă spectacole în aer liber, să mai bea o bere " sau o ţuică, că tare a fost frig anul acesta " să asculte tot felul de concerte. O ediţie stufoasă, cu multe întîmplări dar, din păcate, fără multe izbînzi teatrale. Trebuie să recunoaştem asta. Există şi unele explicaţii. Mă gîndesc, de exemplu, că pentru a avea pe lista de invitaţi trupe în vogă sau spectacole de teatru importante din lume la ora asta, trebuie să ştii din vreme pe ce buget contezi. Ca să ai timp să intri în contact, să pătrunzi în programul încărcat al trupelor respective, să cazi la învoială financiară şi să baţi palma. Dacă banii vin prea tîrziu, automat strălucirea festivalului se estompează, pentru că, la urma urmelor, farmecul stă în valoarea spectacolelor ce se pot vedea. Şi nu cred că banii au existat întotdeauna la vreme, ca să se poată face planuri semnificative. Nu în ultimul rînd, Festivalul a devenit şi un loc de întîlnire, de dialog, un loc uman în care oameni de pretutindeni au şansa să fie împreună. Datorită investiţiilor, reabilitărilor clădirilor de patrimoniu, datorită primarului Johannis, Sibiul este din nou un spaţiu spiritual, pe care şi teatrul l-a înnobilat. Festivalul a fost mereu un liant, un prilej de a scoate în evidenţă, încă o dată, minunile oraşului. Au fost multe bîlbîieli la ediţia aceasta, confuzii, impoliteţuri, întîrzieri, suspendări, amînări, lucruri care nu au fost explicate. Staff-ul, deşi teoretic numeros, practic, este format din aceeaşi oa