Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reţeta de suflet

Publicat in Jurnalul, joi 16 aprilie 2009 ·

Lunea, după noaptea de Înviere, prin satele Olteniei, familiile care au morţi cărora nu li s-a aprins lumânarea atunci când au încetat din viaţă, obişnuiesc să pregătească o pomană, pe care o împart la cimitir, cu lumânare aprinsă de la lumina de Paşte.

Din această pomană nu va lipsi niciodată peştele pe orez - peştele, el însuşi un mare simbol biblic. Despre acest obicei am luat ştire în călătoria noastră prin Lunca Dunării, de la Perişor la Maglavit şi îndărăt, parcurgând un spaţiu de două ori miraculos: o dată datorită prezenţei marelui fluviu, de care veşnic a fost legată existenţa oamenilor de aici - fluviul însemnând viaţă şi moarte deopotrivă -; şi a doua oară pentru că acesta este locul unde Dumnezeu a ales să păşească pe pământ, la milenii distanţă după ce i se arătase lui Moise. În contextul acesta de mare încărcătură spirituală, obiceiul legat de pomana din lunea Paştelui şi-a întărit semnificaţiile. Pe lângă ritual, însă, eu mi-am dorit să aflu şi reţeta. Şi mi s-a oferit una, culeasă de la Bechet de Antoaneta Nadu. Pentru a pregăti acest preparat ritualic, ai nevoie de un kilogram de peşte - crap, caras, ştiucă sau somn -, patru cepe mari, doi morcovi, 250 g de orez, pastă de tomate, mărar, sare (după gust), o ceaşcă mare de ulei. "Se căleşte ceapa, tocată mărunt, şi morcovii, daţi prin răzătoare. Se pune orezul spălat în câteva ape. Se adaugă o ceaşcă de pastă de tomate şi mărarul, tocat bine. Se adaugă sare şi piper după gust. Compoziţia se pune într-un vas de lut (ghivici) şi se adaugă o jumătate de litru de apă. Se aşază peştele peste această compoziţie şi se bagă într-un cuptor bine încins. Se urmăreşte şi, când apa seacă, se mai adaugă apă, astfel încât orezul, la sfârşit, să fie moale. După ce s-a rumenit peştele şi orezul este bine fiert, se scoate de la cuptor. Se serveşte o bucată de peşte cu două linguri de orez".

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum 50 minute
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Florin Piersic a transmis primul mesaj pentru români, după operațiile suferite. Marea dorință a maestrului

Ziare.com acum o ora
Florin Piersic a transmis primul mesaj românilor, de pe patul de spital, în urma operațiilor suferite la inimă și la genunchi. Actorul se gândește doar la cum poate reveni mai rapid pe scenă. „Sunt la recuperare, undeva departe, sunt foarte bine tra

Incendiu uriaş într-o parcare de tiruri din Timişoara. Zeci de cauciucuri au luat foc

Mediafax acum o ora
Un incendiu uriaş a izbucnit duminică într-o parcare de tiruri din Timişoara. Zeci de cauciucuri au luat foc şi din cauza fumului gros a fost informată Garda de Mediu. Pompierii intervin la faţa locului şi anunţă că nu sunt victime.

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 16 minute
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum o ora
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Afaceri cu crematorii și case funerare. Cum profită investitorii de îmbătrânirea populației în Europa

Ziare.com acum 18 minute
Îmbătrânirea populaţiei în Europa generează îngrijorări în rândul guvernelor cu privire la perspectivele economice, însă pentru unii investitori înseamnă oportunităţi de afaceri, transmite Bloomberg. Un exemplu este firma franceză Funecap Idf SAS, c

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum 2 ore
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Investiții record în spitalele din Moldova

Adevarul acum 29 minute
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce PSD a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare din zo

Vremea

București
acum

21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

24°
dum.

15°/24°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°