Conform definitiei date de Comisia Europeana, pentru a fi responsabila social o companie trebuie sa integreze in actiunile si in strategiile ei problemele sociale si de mediu legate de interactiunile in care se implica. Doua sunt trasaturile distinctive ale unui program de responsabilitate corporatista. Intai, CSR are un caracter voluntar, implicand responsabilitati morale asumate de companii, deasupra celor impuse prin lege. Apoi, CSR presupune crearea de relatii pe termen lung si egal profitabile cu piata si cu mediul social, deci mai mult decat simplul act de filantropie sau donatie. Desi necesita costuri, CSR este o strategie de management profitabila, in masura in care genereaza, pe termen lung, credibilitatea si increderea necesare unei companii in relatiile cu cei de care depinde, actionari, parteneri de afaceri, clienti. Dincolo de aceste elemente general agreate, exista nenumarate controverse privind problemele specifice de care se lovesc cei care isi propun sa adopte o strategie de CSR. Sunt intrebari la care managerii nu pot gasi decat raspunsuri particulare: Cat de mult se indeparteaza practicile de CSR de modelele teoretice? Cum se poate integra conceptul de responsabilitate sociala in obiectivele companiei? Cum poate identifica o companie nevoile sociale si asteptarile comunitatii si cum poate include elemente ale agendei publice in politicile ei? Si, in definitiv, cum se poate transforma un model de CSR intr-o strategie profitabila? Incepand cu 2000, Comisia Europeana si tarile UE acorda un interes tot mai mare responsabilitatii corporatiste. Dincolo de discursul european comun, practicile de CSR evolueaza diferit de la tara la tara, in functie de traditii si de specificul economic si social al fiecarei regiuni. Cercetari recente arata ca, de pilda, in Marea Britanie se acorda importanta problemelor etice, conflictelor morale generate de practicile de