Circa 25.000 - 35.000 de turişti sunt aşteptaţi de 1 mai la pensiunile turistice, la pensiunile agroturistice şi în campingurile din zonele montane şi colinare din România, cum ar fi Tismana, Ponoare, Cazanele Dunării, dar şi în Deltă, a declarat pentru gândul Maria Stoian, preşedintele fondator al Asociaţiei Naţionale de Turism Rural Ecologic şi Cultural (ANTREC).
Principalul motiv pentru care românii vor alege să sărbătorească Ziua Muncii în astfel de unităţi este acela că atât elevii, cât şi bugetarii beneficiază de o vacanţă extinsă în această perioadă, turismul rural fiind ales, în general de către familiile cu copii şi de către tineri.
"Toată zona Bran –Moieciu este apreciată şi apropiată de Bucureşti. Aici sunt multe pensiuni şi se pot vedea multe cum ar fi peşterea Valea Cetăţii şi castelul Bran şi se pot face plimbări în Piatra Craiului şi în Braşov", ne-a mai explicat Stoian care a mai menţionat că aici există şi cea mai bogată ofertă de capacităţi de cazare.
Peisaj din Munţii Bucegi. (FOTO: Thomas Dan/Mediafax Foto)
Persoanele care vor să se cazeze în cadrul hotelurilor şi pensiunilor din staţiunile montrane vor beneficia de mai multe servicii şi facilităţi decât cei care vor alege să se relaxeze pe litoral, a declarat pentru gândul Mircea Drăghici, consultant în domeniul hotelier.
Aici există pensiuni cu centru spa şi alte facilităţi de relaxare, în ciuda faptului că ele sunt "practic afaceri de familie, faţă de hoteluri care lucrează totuşi în regim industrial", susţine Drăghici.
"Există un segment de clientelă care doreşte marea şi alţii care îşi doresc foarte mult muntele şi aşteaptă 1mai pentru a se relaxa la aer curat", a mai completat consultantul în domeniul hotelier.
Cât costă cazarea la Predeal
Cazarea într-o cameră dublă la un hotel de 4 stele din Predeal, cu mic dejun inclus în preţ, î