FINANCIAL TIMES
* Verizon neagă interesul privind achiziţia Vodafone
Grupul de telefonie Verizon Communications, din SUA, a negat orice interes în preluarea ori fuziunea cu Vodafone, anihilând astfel speculaţiile privind o trazacţie între cele două companii, care au ridicat preţul acţiunilor grupului britanic.
* Liderul Ciprului invită la realizarea unei anchete privind familia sa
Preşedintele Ciprului, Nicos Anastasiades, le-a cerut judecătorilor care investighează dezastrul sistemului bancar din ţară să examineze prioritar tranzacţiile gestionate de către firma de avocatură din familia sa, în încercarea de a dezamorsa furia publică privind unele transferuri.
* Fannie Mae a revenit la profit
Finanţatorul ipotecar americane Fannie Mae a obţinut un câştig record net de 17,2 miliarde dolari în 2012, revenind astfel pe profit.
WALL STREET JOURNAL
* Rio Tinto vrea să vândă deţineri din Australia
Rio Tinto a scos la vânzare câteva deţineri la mine de cărbune termal din Australia, tranzacţiile putând ajunge la circa 3 miliarde dolari, potrivit unor surse apropiate situaţiei.
* Autorităţile europe plănuiesc măsuri împotriva Google
Şase autorităţi de reglementare din Europa au lansat anchete paralele privind modul în care Google Inc. gestionează datele personale ale utilizatorilor, acţiune care ar putea duce la penalităţi de milioane de dolari pentru gigantul din domeniul Internetului.
* Italia interzice vânzările short de acţiuni Banca Monte dei Paschi di Siena
Autoritatea de reglementare a pieţei de capital din Italia a intervenit ieri pentru protejarea Banca Monte dei Paschi di Siena SpA de tranzacţii volatile prin interzicerea temporară a vânzărilor short de acţiuni ale băncii. Interdicţia a fost impusă după ce acţiunile băncii au scăzut cu 12% la Bursa din Milano.
NEW YORK TIMES
*