Am vorbit zilele trecute cu o persoană care îşi căuta un loc de muncă de multă vreme, dar care spunea continuu: „Nu cred că am şanse, nu cunosc pe nimeni. Sunt sigură că nu pot găsi nimic”. Dar, prin frumuseţea împrejurărilor vieţii, a apărut şi locul de muncă şi persoana cu pricina a intrat iarăşi la îndoieli; „Dar, dacă omul acela nu-i serios? Mă gândesc că n-o să se ţină de cuvânt”! Şiragul de temeri şi îndoieli pe care le avea în minte curgeau nestăvilite prin vocabular, până ce i-am atras atenţia; „Gândeşti negativ şi asta te poate aduce în situaţia în care universul să-ţi confirme ceea ce spui prin cuvintele tale”!
„Verbe şi expresii precum mă împotomolesc, trag din greu, mă enervează, bat pasul pe loc şi multe altele vă fac să stagnaţi în realitate. Vă rotiţi în cerc, faceţi echilibristică şi nu înţelegeţi de ce. Schimbaţi-vă modul de a vorbi şi vă veţi aduce energia la nivelul său optim. Nivelul vostru vibrator va atrage astfel cu uşurinţă soluţii prin instalarea energiilor bune”, spune Daniel Sevigny în cartea „Cheile Secretului” (Ed. Nicol). Aşadar, simpla exprimare a cuvintelor, simpla convingere că lucrurile stau rău în viaţa noastră, antrenează şi mai mult starea de rău. Dacă ele nu stau chiar aşa de rău, ca în cazul menţionat mai înainte, îndoiala, temerile, neîncrederea, suspiciunea şi toate emoţiile negative nu fac altceva decât să antreneze energiile respective în experienţa vieţii. Noi spunem cuvinte urâte, uneori blestemăm, alteori credem cu toată fiinţa în puterea lucrurilor rele şi, atunci când se confirmă scenariul catastrofist, ne spunem: „Am zis eu că aşa o să fie. Am avut dreptate”. Să fi fost noi buni clarvăzători şi să fi prevăzut naşterea răului cu atâta precizie sau, poate, l-am atras afirmându-l, crezând în el şi fiind complet convinşi că asta trebuia să fie realitatea?
Presupusul nostru „realism”, cel care ia în calcul ră