Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful Cotroceni Park: Magazinele au reduceri atât de mari, că mi-e greu să umblu prin mall fără să cumpăr

Publicat in Ziarul Financiar, marți 3 august 2010 ·

Proprietarii Cotroceni Park spun că numărul vizitatorilor a crescut în iulie faţă de iunie, în ciuda crizei şi a perioadei de vară, care nu este tocmai prielnică mallurilor. Una dintre explicaţii: reducerile retailerilor aduc lumea la mall.

Holurile mallului Cotroceni Park din Bucureşti erau destul de populate luni, la orele amiezii. În timp ce unii vizitatori păreau mai mult să se ferească de cele 35 de grade de afară, alte doamne şi domnişoare luau la rând magazinele ale căror vitrine erau în mare măsură acoperite de afişele care anunţau procentele de reduceri.

"Toate magazinele au promoţii dramatice şi au încercat să vină cu cele mai bune oferte în această perioadă. Mie personal îmi este greu să mă plimb pe coridoarele mallului fără să cumpăr câte ceva, văzând numărul mare de oferte", spune zâmbind Israel Visel, shopping center manager al Cotroceni Park.

Criza îşi lasă amprenta asupra vânzărilor realizate de retaileri, astfel că în lipsa reducerilor, vânzările ar fi mult mai slabe. Nu toţi chiriaşii îşi permit însă să îşi reducă marjele de profitabilitate, în condiţiile în care Cotroceni Park este considerat un mall scump, cu un nivel mediu al chiriilor de circa 30 euro/metrul pătrat, potrivit decla raţiilor făcute la momentul inaugurării.

30 de spaţii disponibile

"Au fost închise 13-14 magazine, dar majoritatea au ajuns în lichidare. Nu le-am închis eu. În jur de 10 au fost deja înlocuite, iar în prezent mai avem aproximativ 30 de spa ţii disponibile. Gradul de ocupare s-a menţinut însă cons tant la 95-96% din suprafaţa mallului", declară Visel. Cei mai mari chiriaşi ai mallului sunt nume importante din rândul retailerilor internaţionali (Real, Inditex, C&A, Mango sau New Yorker), care nu au început deocamdată să închidă din magazinele din România, ba chiar au continuat să se extindă în anumite proiecte. Aceşti retaileri îşi p

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 4 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 4 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 5 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 4 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 6 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 3 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 8 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 9 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°