Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu barca pe râuri repezi

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 9 octombrie 2008 ·

Raftingul este din ce în ce mai întâlnit în programul organizatorilor de teambuildinguri din România. Sursa: Reuters

Raftingul - sau, mai exact, coborârea cu barca pneumatică pe ape repezi de munte - este activitatea ideală pentru cei care-şi doresc să trăiască împreună cu prietenii o aventură de neuitat. Pentru cei care nu s-au încumetat până acum să se arunce într-o astfel de aventură, nu e timpul pierdut - raftingul a devenit una dintre activităţile preferate ale organizatorilor de teambuildinguri.

În ultimii ani, cererile au crescut spectaculos, spun reprezentanţii agenţiilor de profil. „Avem multe solicitări pentru grupuri de 15-100 de persoane. Organizăm raftinguri, dar şi program combinat, cu tiroliană, ATV sau alte activităţi“, afirmă unul dintre asociaţii firmei Romanian Adventure Center. Grupurile mai mici pot apela la agenţiile de turism, cum este Ultramarin Travel, care acceptă şi patru persoane. Un weekend la rafting costă de la 50 de euro în sus de persoană.

Defileul Jiului, preferatul aventurierilor

Cele mai bune râuri pentru un astfel de sport sunt Jiul, Bistriţa, Nera, Cerna, Mureşul şi Crişul Repede. Preferate sunt Bistriţa şi Jiul, datorită debitului mare pe care îl au în perioada propice raftingului (martie-noiembrie), dar şi datorită albiei destul de înguste.

Traseele pe care se poate practica raftingul sunt de mai multe dificultăţi. Pentru raftingul de agrement, râul trebuie să aibă un debit mediu, să fie stânci puţine şi căderi mici de apă.

Specialiştii spun că cel mai spectaculos traseu de rafting este cel din Defileul Jiului. Punctul de plecare este în apropierea localităţ ii Livezeni. Râul este foarte învolburat datorită zonei înguste a defileului. Diferenţa de nivel este de 255 m şi necesită un timp de coborâre între o oră şi trei ore.

Dacă echipame

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorina Pintea, condamnată după patru ani la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru luare de mită. Decizia nu e definitivă

Libertatea acum 25 minute
Sorina Pintea, fost ministru PSD al Sănătăţii în perioada ianuarie 2018-noiembrie 2019, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare pentru luare de mită într-un dosar din 2020, a decis vineri, 26 aprilie, Tribunalul Cluj, potrivit Agerpres. De

Ion Iliescu, urmărit penal în dosarul Mineriada

Mediafax acum o ora
„În cauza cunoscută generic sub denumirea <Mineriada din 13-15 iunie 1990>, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Iliescu Ion, la data faptel

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum o ora
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 3 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Mediafax acum 41 minute
Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale regelui. Planurile funerare pentru Regele Charles ar fi început după moartea Reginei Elisabeta a II-a în 2022. După anunţul prognosticului de cancer

România vizează creşterea schimburilor comerciale cu Turcia la 15 miliarde de dolari

Mediafax acum o ora
„România rămâne ferm angajată în demersurile demarate deja pentru dezvoltarea cooperării cu Republica Turcă, în scopul atingerii obiectivelor pe care ambele ţări şi le-au propus la nivel economic, prin Parteneriatul Strategic bilateral, cât şi în do

Ciolacu, despre riscul împărțirii voturilor susținătorilor PSD din București între Piedone și Firea: Nu împarte nimeni niciun vot

HotNews acum 41 minute
Premierul Marcel Ciolacu a precizat vineri că „nu împarte nimeni niciun vot”, întrebat fiind dacă nu există riscul ca voturile susținătorilor PSD din București să fie împărțite între Gabriela Firea și Cristian Popescu Piedone. Premierul a reiterat c

Marian Minae, unul din cei trei bărbați acuzați de uciderea afaceristului Adrian Kreiner, va fi adus în țară săptămâna viitoare

HotNews acum 49 minute
Cristian Marian Minae, acuzat de omor calificat şi tâlhărie calificată, va fi adus din Irlanda în România pe 30 aprilie de o escortă din cadrul Poliției Române, potrivit unor surse judiciare citate de news.ro. Suspect crima SibiuFoto: Politia Romana

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Copil de șase ani din Gorj, vândut unui cetățean german. Procurorii DIICOT au deschis o anchetă

Adevarul acum 52 minute
Procurorii DIICOT au deschis o anchetă cu privire la vânzarea unui copil în vârstă de şase ani din județul Gorj unui cetăţean german. Băiețelul a fost trecut granița fără probleme.

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

15°
vin.

5°/16°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°