Insularii lui Roy Hodgson nu sînt “boring”. Din contră. Dau culoare turneului cu raidurile lor vijelioase. Dar pot ei cuceri trofeul o dată cu revenirea lui Rooney?
La sfîrşitul egalului din debut cu Franţa, mulţi specialişti au apreciat că Anglia, dominată net în repriza secundă, chiar asediată, a smuls un 1–1 norocos şi, ca atare, nemeritat. Formaţiei ironizate de l’Equipe ca fiind Boring England, Plicticoasa Anglie, i s-a imputat că încearcă să calce pe urmele lui Chelsea, care a cucerit Liga Campionilor practicînd un fotbal nespectaculos, lipsit de lumină, exclusiv de apărare, mărunt. Abia instalat la 1 mai, selecţionerul insularilor, Roy Hodgson, a fluturat din mînă a lehamite auzind reproşul şi a zis: ” Nişte prostii, mai vorbim după partida cu Suedia!”.
Egalul calificării?
De fapt, Anglia n-a epatat nici în faţa Suediei, dar a apărut mai sigură pe ea, mai dezinvoltă şi mai plină de viaţă. Într-un cuvînt, lively. Astfel a reuşit să întoarcă rezultatul de la 1-2 la 3-2 şi să realizeze o victorie nu doar meritată, ci şi care i-a simplificat viaţa. Marţi, aici, la Doneţk, îi va fi suficient un draw cu Ucraina pentru a-şi asigura calificarea dintr-o grupă pe care, deşi n-a lăsat cea mai proastă impresie, Suedia deja a părăsit-o. Vae victis!
Plămînul Steven
În măsura în care Hodgson i-a cerut lui Gerrard să stea contra Franţei cît mai retras, practic, ca al cincilea fundaş, el a schimbat placa vineri seară şi i-a permis să urce mai des. Să iasă de la cutie şi să pună presiune în jumătatea adversă. Iar bătrînul Steven, la 32 de ani împliniţi pe 30 mai şi la a 94-a selecţie, a reuşit să se ridice la înălţimea aşteptărilor. Chiar le-a şi depăşit. A fost plămînul echipei ori pistonul acesteia, un alergător de cursă lungă greu de oprit. A pasat asemenea unui robot, ba a şi irosit o imensă ocazie de gol în repriza a doua!
2 este numărul