Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campania "Bucureşti: oraşul şi poezia": Prietenii ca versuri ale Capitalei

Publicat in Ziarul Ring, luni 8 iulie 2013 ·

Cei care se întreabă cine mai consumă poezie astăzi este suficient să se privească în oglindă şi să-şi amintească de ultima piesă a trupei "Sarmalele Reci" pe care au fredonat-o. Toate piesele lansate vreodată de cunoscuta trupă vin cu versurile lui Florin Dumitrescu, unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi contemporani, chiar dacă numele său nu îl ştiu foarte mulţi.

Cartierul

Şi poezia, dar şi proiectele muzicale marca Florin Dumitrescu & prietenii sunt legate de centrul Bucureştiului: "Zona dintre Grădina Icoanei şi Institutul Francez, pe Daciei, până pe Polonă... şi apoi înspre Broşteanu - are pentru mine un magnetism puternic, tulburător. Am ars-o îndelung prin aceste locuri, din liceu când mergeam des la Bulandra cu gaşca, până acum câţiva ani, când am lucrat la o agenţie de publicitate din zonă. M-am plimbat pe aici cu prieteni, am peripatetizat, am ieşit cu fete... sau am hălăduit solitar, combinându-mi gândurile cu peisajul de oraş vechi şi misterios, parcă izolat într-un bol de sticlă faţă de restul zonei centrale. Aici, în triunghiul bermudian Icoanei-Ioanid-Eminescu, mă simt ca într-o gaură e vierme, ca într-un portal între epoci şi stări, cu déjà-vu-uri care îmi evocă promenade din vieţi anterioare. Poate pentru că e un loc recurent în viaţa mea, de care mă leagă păţanii unice, fiecare în felul ei, dar având ceva repetitiv: aici veneam când eram mic, în ultimii ani îmi duc aici copiii, după ce ieşim de la Ţăndărică... La Biserica Icoanei am văzut nunţi ale prietenilor, la biserica din Broşteanu ne-am căsătorit soţia mea şi cu mine. Am amintiri cu oameni preţioşi, morţi între timp, care au locuit în zonă (Alex Leo Şerban) sau au activat la teatrul Bulandra (Florian Pittiş). Pe băncile din Icoanei şi Ioanid am flirtat cu fete din Cantemir şi Zoia Kosmodemianskaia (numele comunist al Liceului Central) ori am făcut planuri cu Sarmale

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a respins prin veto legea controversată privind "influenţa străină"

News.ro acum o ora
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că a respins prin veto legea privind "influenţa străină", aprobată săptămâna aceasta de parlamentul de la Tbilisi, în ciuda unui amplu protest al opoziţiei, relatează Reuters. Legea respecti

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum o ora
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 2 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum o ora
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum o ora
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 5 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum 4 ore
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Zonă rezidenţială din Harkov, lovită cu o rachetă. Doi copii şi trei adulţi au fost răniţi

Mediafax acum 2 ore
Doi adolescenţi de 13 ani şi de 16 ani se numără printre cele cinci victime ale atacului de la Harkov. Ruşii au lovit o zonă rezidenţială din Harkov, potrivit oficialilor ucraineni citaţi de Sky News. Primarul din Harkov, Ihor Tereknov, a anunţat pe

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°