Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Evianul din Banat

Publicat in Romania Libera, miercuri 21 aprilie 2010 ·

Calina, un sat din Caraş-Severin ce abia mai numără vreo 80 de suflete, sat ascuns între dealuri în Munţii Metaliferi ai Banatului, adăposteşte două valori unice: una dintre cele mai vechi biserici de lemn din România şi izvorul cu cea mai pură apă din România. De fapt, aşa cum o arată analizele de laborator, prin puritatea sa, apa de la Calina ocupă locul al doilea în lume, după apa de Evian. Constantin Gruiescu, unul dintre cei mai renumiţi mineralogi din ţară, spune că ,,apa conţine şi urme de argint coloidal. Acestea îi conferă calitatea de a nu se strica foarte mult timp. Eu am şi acum acasă o sticlă cu apă din 1989, iar aceasta nu şi-a schimbat culoarea sau mirosul". Mia Gruiescu, soţia mineralogului, spune că ,,de apa de la Calina au auzit şi străinii. Au fost trimise mostre în SUA, Germania şi parcă Israel, fiindcă vor să se convingă de calităţile ei".

Apă pentru Curtea de la Viena

Ilie Vuc, fost maistru minier, spune că ,,pe la 1730, apa izvorului de la Calina a ajuns la Curtea Imperială de la Viena. Sacale din lemn de gorun placate cu tablă de argint plecau trase de boi spre Viena. Sunt informaţii că odraslele imperiale vieneze veneau personal la Calina să bea apă din izvorul de sub deal. Munţii Dognecei erau luaţi la pas de adevărate expediţii şi chiar prinţesa Sissi a fost la Calina şi la Dognecea". Până acum, izvorul de la Calina era folosit doar de localnici sau era dus pentru sfinţirea apei, în biserică. Acum însă localnicii speră că el îşi va recăpăta celebritatea de odinioară. Izvorul a fost pus în valoa­re de un om de afaceri din Timişoara, care a realizat o instalaţie de captare şi de îmbuteliere. Fabrica de îmbuteliere a costat circa patru milioane de euro şi are o capacitate de 6.000 de PET-uri pe oră. Localnicii speră că faima apei va aduce turişti în satul care se va putea trezi, astfel, la viaţă

Izvorul cu apă minerală n

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 2 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 2 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

UPDATE - Finala Ligii Europa, Atalanta - Leverkusen: Lookman face spectacol pentru echipa italiană - scorul este 3-0. Arbitrează Istvan Kovacs

News.ro acum 33 minute
Echipa italiană Atalanta Bergamo şi formaţia germană Bayer Leverkusen se înfruntă, miercuri, pe Dublin Arena, în finala Ligii Europa. Partida este arbitrată de Istvan Kovacs. UPDATE - Lookman, de la Atalanta, este de neoprit. El a marcat golul de 3-

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum o ora
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Marius Tucă Show începe joi, 23 mai, de la ora 19.30, live pe gândul.ro. Invitat: Rareș Hopincă

Cancan acum 2 ore
Invitații zilei sunt Rareș Hopincă, politician. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 3 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 10 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/25°
dum.

14°/24°
Iasi
acum

19°
joi

15°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/24°
Constanta
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/17°
dum.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

12°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/24°